Un startup american promite să revoluţioneze piaţa bateriilor pentru maşinile electrice – încărcare rapidă de la 0 la 98% în doar 10 minute

/
/
18 iun. 22
/

În ultimii ani am tot văzut prin presa de afară diverse cercetări în domeniu care mai de care mai promiţătoare, însă după cum se poate vedea am ajuns în 2022 şi mergem în continuare pe o tehnologie limitată, una care taie din elanul maşinilor electrice.

Este clar că autonomia şi timpul de încărcare al bateriilor sunt două elemente extrem de importante pentru noua faţă a industrie auto, însă în întreaga lume se investesc miliarde de dolari pentru a se găsi noi soluţii, noi acumulatori mai performanţi, mai rezistenţi, mai uşor de reciclat etc.

Startup-ul american Enovix a dezvoltat o baterie ce poate deveni revoluţionară, asta dacă testele finalizate cu succes se vor putea transforma în producţie de masă. Arhitectura bateriei este realizată din catozi şi anozi din siliciu, aceştia fiind organizaţi sub o arhitectură de celule 3D.

Reprezentanţii companiei susţin că acumulatorul lor se va încărca de la 0 la 80% în 5 minute şi de la 0 la 98% în doar 10 minute. Noua bateria va păstra aproximativ 93% din capacitatea iniţială după 1000 de cicluri de încărcare, iar Enovix estimează o durată de viaţă de peste 10 ani.

Sigur că mai sunt multe întrebări fără răspunsuri, însă în curând cineva va descoperi o tehnologie nouă, sigură, care să permită trecerea la maşini electrice cu autonomie mai bună şi timp scurt de încărcare a bateriilor.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

BYD a lansat bateria Blade Battery 2.0, care oferă o experienţă de încărcare similară ca timp cu cea a alimentării cu combustibil

BYD a intrat oficial în România anul trecut, tocmai de aceea noutăţile lansate de acest producător au devenit relevante şi pentru noi. Chiar dacă noile tehnologii sunt lansate întâi în China, cu siguranţă acestea vor ajunge mai devreme sau mai târziu şi în ţara noastră.

Am condus noul BMW iX3 – primele impresii pentru mașina care deschide un nou capitol în istoria Bayerische Motoren Werke

Despre iX3, primul model Neue Klasse din noua eră BMW, v-am scris încă de la publicarea primelor informații oficiale, l-am văzut apoi cu ocazia unei prezentări statice la București, după care v-am povestit câte ceva despre uzina din Debrecen, unde se fabrică această mașină în care bavarezii își pun mari speranțe. Asta nu înseamnă că…

Veste bună pentru cei ce folosesc o trotinetă Xiaomi în România – toate modelele vândute local se încadrează în categoria exceptată de la obligația de asigurare RCA

Cei interesați să achiziționeze o trotinetă electrică Xiaomi pot sta liniștiți, nu sunt nevoiți să plătească asigurare RCA - nu au o obligație în acest sens.