Una dintre cele mai cunoscute serii de jocuri cu maşini din lume va fi trasă pe bară de către Electronic Arts (totul din raţiuni financiare)

Software
/
/
13 iul. 25
/

În adolescenţa mea puţine jocuri au fost cele care chiar mi-au plăcut şi m-au ţinut treaz ore în şir (nu ştiu dacă vă aduceţi aminte, dar în perioada internet cafe-urilor existau aşa numitele „long night-uri”, adică plăteai 5 ore şi stăteai 7 ore, până dimineaţa).

Cum nu aveam calculator acasă, strângeam bani şi în weekend sau în vacanţe rupeam „long night-urile” cu băieţii de pe stradă.

Unul dintre jocurile perioadei de atunci a fost fără doar şi poate Need For Speed: Porsche Unleashed. Sute de ore am pierdut eu cu „NFS Porsche”, iar ceva mai târziu cu NFS Hot Pursuit şi NFS Underground. Ultimul de care îmi aduc aminte este NFS Most Wanted, dar aici mă jucăm deja acasă, pe calculatorul meu (nu mai avea chiar acelaşi farmec).

Revenind în prezent, se pare că NFS nu mai prinde la gameri, nu mai generează bani pentru Electronic Arts.

Ţinând cont că gigantul de jocuri american trece printr-o perioadă dificilă (restructurări, pierderi financiare etc.), este clară schimbarea de strategie şi renunţarea la acele jocuri cu vânzări slabe. Matthew Everingham, cunoscut în lumea pasionaţilor auto, a anunţat recent că Electronic Arts va renunţa la franciza Need For Speed, aceasta fiind eliminată din lista viitoare de investiţii.

Nu ştim dacă decizia este definitivă sau doar de moment, cert este că Electronic Arts caută să investească „cu cap”, doar în acele titluri cu succes la gameri (un astfel de exemplu este seria de jocuri first-person shooter Battlefield).

Via: tech4gamers.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Vrei să joci clasicul Need For Speed: Underground 2 gratuit, online, direct din browser? (iată ce trebuie să faci)

În urmă cu câteva zile vă scriam articolul „TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000”. În acel top personal am introdus şi Need For Speed: Underground 2, un clasic al vremurilor.

Adevărul despre ce face jocurile moderne să pară satisfăcătoare

Un sistem de recompense funcționează atunci când o acțiune are o consecință vizibilă. Finalizarea unei sarcini, urmărirea avansării unui indicator de progres sau alegerea unui obiect deblocat pot da un scop unei sesiuni scurte. Exemplele oficiale recente indică bucle de feedback mai scurte și trasee flexibile, fără a stabili însă o regulă universală. Contează relația…

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…