Diverse

Pe stirioficiale au postat două formulare online pentru declarația pe proprie răspundere și adeverința angajator (acte fără  de care nu putem ieși din locuință în această perioadă).

  1. Declarație pe proprie răspundere;
  2. Adeverință angajator.

M-am bucurat să văd că au simplificat declarația pe proprie răspundere. Au dispărut CNP-ul, prenumele părinților etc. Este de completat numele, data nașterii, adresa + locul deplasării, motivul. Era și mai bine dacă aduceau posibilitatea să o semnezi online. Așa este nevoie să o completezi, descarci, printezi și semnezi. Se cere în mod explicit să aibă și semnătură, chiar dacă este prezentată declarația și pe telefonul mobil.

Aspect important:

Precizăm faptul că orice alte inițiative de a dezvolta platforme electronice folosite pentru completarea declarațiilor pe proprie răspundere/adeverințe de angajator NU beneficiază de acordul autorităților guvernamentale și nu se realizează în colaborare cu acestea.

StiriOficiale.ro este o sursă verificată de informații în această perioadă când fake news-urile sunt cumva la ordinea zilei. Pe acolo se oferă statusuri oficiale legate de deciziile luate la nivel național, numărul de victime etc.

Categorii: anunturi-diverse

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.