Uniunea Europeană îşi doreşte ca până în 2035 să nu se mai vândă maşini diesel şi pe benzină

/
/
8 iul. 21
/

Din păcate sau din fericire (depinde cum priveşti lucrurile) sfârşitul maşinilor cu motoare termice este mai aproape ca niciodată (cel puţin în Uniunea Europeană).

Săptămâna viitoare vor fi prezentate noi propuneri de reducere a emisiilor de CO2 în Uniunea Europeană, iar una dintre propuneri va fi ca până în anul 2035 să fie eliminate complet emisiile generate de maşini. În acest moment vehiculele electrice sunt singurele care îndeplinesc această cerinţă, astfel că este foarte probabil ca din 2035 să nu mai poată fi comercializate maşini diesel sau pe benzină.

Sigur că până atunci drumul este lung, iar măsurile de reducere a emisiilor de CO2 vor fi din ce în ce mai dure. În prezent există un plafon mediu impus la nivel de producător de 95 grame CO2 / kilometru, iar acesta va fi diminuat treptat până la 0 grame CO2 / kilometru în 2035.

Nu doar producătorii auto vor avea multe constrângeri, ci şi oamenii. Se pare că în următorii ani maşinile cu motoare termice (în special cele diesel) vor avea anumite restricţii de circulaţie, restricţii care la rândul lor vor fi treptat implementate de la anumite zone, până la oraşe / regiuni întregi.

Sfârşitul motoarelor termice în ”2035 este un bun compromis între 2030, care ar fi prea devreme pe plan industrial şi social şi 2040, care ar fi prea târziu pe plan climatic”, a declarat preşedintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, Pascal Canfin. Acesta pledează şi pentru crearea unui fond de ”mai multe miliarde de euro” pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii din sectoarele ameninţate de această mutaţie tehnologică.

Sursa: hotnews.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.