Vânzările de tablete la nivel global sunt în cădere liberă (-19.1% în primul trimestru din 2023)

/
/
8 mai 23
/

Nu ştiu cum au gândit marile companii tech, cel puţin cele producătoare de hardware, însă era oarecum normal ca după încheierea pandemiei COVID-19 şi întoarcerea la normalitate, vânzările de device-uri de orice fel să scadă. Dacă mai iei în discuţie şi incertitudinea economică existentă la nivel global, lucrurile par şi mai clare.

De aceea nu ar trebui să ne mire deloc vânzările în scădere la smartphone-uri, dar nici cele la tablete (subiectul acestui articol). Conform celor mai recente date puse la dispoziţie de International Data Corporation (IDC), în primul trimestru din 2023 (ianuarie – martie) au fost comercializate la nivel global doar 30.7 milioane de tablete, cu 19.1% mai puţine decât în aceeaşi perioadă din 2022.

Dacă uneori mai evidenţiam punctual câte un producător, de data aceasta toată piaţa este pe minus:

  • Apple – 10.8 milioane unităţi (-10.2% vs 2022);
  • Samsung – 7.1 milioane unităţi (-14.3% vs 2022);
  • Huawei – 2 milioane unităţi (-9.7% vs 2022);
  • Lenovo – 1.9 milioane unităţi (-37.1% vs 2022);
  • Amazon – 1.4 milioane unităţi (-62% vs 2022);
  • Altele – 7.5 milioane unităţi (-13.8% vs 2022).

Este clar că Apple domină această piaţă, cota de piaţă a companiei fiind de 35.2%, urmată la ceva distanţă de Samsung cu o cotă de piaţă de 23.1%, urmată la şi mai mare distanţă de Huawei cu o cotă de piaţă de 6.6% (în special China).

Observaţi că top 5-ul este format din aceleaşi companii de trimestre bune, deci nu avem încă surprize la acest capitol. Mă gândesc că mai există şi alţi producători importanţi, însă cu 1-2 modele nu poţi genera prea multe vânzări.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei MatePad 11.5 S 2026 PaperMatte – review

Piața de tablete a crescut în 2025 cu 10%, iar Huawei s-a aflat pe locul al 4-lea cu peste 3 milioane unități livrate în ultimul trimestru din anul trecut, o creștere față de aceeași perioadă din 2024 de aprox. 15%. 

Apple va lansa cel puțin 5 noi produse între 2 și 4 martie, printre care și un MacBook de buget

Se pare că Apple urmează ca la început de martie 2026 să nu mai organizeze un livestream keynote, ci în schimb să facă o serie de anunțuri / lansări pe durata a trei zile, mai precis între 2 și 4 martie. În ultima dintre aceste zile ar fi programat un „special Apple Experience”, despre care…

Piața de tablete în 2025 pe creștere 📈 de 10%: Apple domină autoritar, iar concurența formată din Samsung, Lenovo, Huawei și Xiaomi nu reușește nici adunat să atingă valori similare

Nu știu cine se aștepta, dar piața de tablete cunoaște un reviriment în 2025 și reușesc a fi pe un trend pozitiv susținut. A fost cel mai bun an de după boom-ul de vânzări generat în 2020 de pandemie.