Varianta gratuită de ChatGPT ar putea avea în curând reclame

Software
/
/
1 dec. 25
/

ChatGPT este (probabil) cel mai utilizat asistent AI în prezent, sute de milioane de oameni folosind-ul zilnic pentru diverse task-uri, mai mult sau mai puţin uzuale.

Varianta de bază de ChatGPT este gratuită şi are o interfaţă simplă, aerisită. Acest lucru se va schimba în curând, iar asta o spun specialiştii de la Engadget. Aceştia au descoperit linii de cod care fac referire directă la publicitate într-o versiune beta a aplicaţiei ChatGPT, semn că se pregăteşte implementarea de reclame.

În această versiune de test au fost descoperite menţiuni despre “ads feature”, “search ad” și “bazaar content”, informaţii clare care te trimit cu gândul la publicitate.

Problema în cazul ChatGPT este că acesta poate duce conversaţii extrem de personale cu utilizatorii, iar reclamele ar putea fi disponibile în baza unei profilări destul de agresive din punct de vedere etic.

Momentan nu este clar dacă şi sub ce formă va exista această publicitate, cert este că Sam Altman, CEO-ul OpenAI, a declarat anterior că deşi combinarea dintre reclame şi AI este o opţiune destul de problematică, aceasta nu este imposibil de implementat.

Btw: ştiaţi că ieri, 30 noiembrie, ChatGPT a împlinit 3 ani de existenţă? OpenAI a lansat prima versiune publică de ChatGPT pe 30 noiembrie 2022.

Categorii: Software
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Români, pregătiţi-vă, în curând inteligenţa artificială vă va spune la ce să vă uitaţi pe Netflix

Toți am trecut prin asta, deschidem Netflix, navigăm minute în șir prin numărul uriaş de titluri și încheiem prin a renunța sau a revedea un serial / film mai vechi, dar bun. Paradoxul alegerii a devenit una dintre cele mai mari provocări ale platformelor streaming.

Bluetooth 7.0 – ce ştim până acum?

Tehnologia Bluetooth este pe cale să facă cel mai mare pas înainte din ultimul deceniu. Organizația Bluetooth SIG a adoptat oficial noua specificație Bluetooth Core 7.0, al cărei element central este tehnologia HDT (High Data Throughput).

Ai cumpărat un laptop sau PC fără Windows și Office de Black Friday 2026? Află cum poți să le activezi de la 43.51 lei pentru Windows și 118.16 lei pentru Office 2024 Pro Plus

Cei ce doresc să activeze Windows și Office pe un laptop sau PC pot avea parte de unele dintre cele mai bune prețuri în oferta mai jos prezentată.