Viitorul iPhone SE 4 ar putea fi surprinzător de ieftin, dar există şi o (posibilă) problemă

Smartphones
/
/
30 dec. 24
/

Cu corp de iPhone 14, iPhone SE 4 se anunţă surprinzător de ieftin. O sursă japoneză susţine că viitorul smartphone va avea un preţ de plecare de sub 500 de dolari, sperăm noi de sub 500 de euro în Europa (adică sub 2500 lei).

Sună bine pentru un iPhone, mai ales că va primi suficient de multe upgrade-uri vs generaţia actuală de SE.

Dar există şi o (posibilă) problemă!

Se pare că cei de la Apple au tras tare şi au reuşit dezvoltarea primului modem de reţea realizat in-house. Prin această soluţie se salvează foarte mulţi bani (până acum mărul muşcat a plătit o căruţă de bani celor de la Qualcomm), însă fiind prima astfel de încercare, iPhone SE 4 se anunţă un device de test. Un test care ar putea trece cu brio orice provocare (posibil să vedem acest modem chiar şi pe unul sau mai multe modele din viitoarea serie iPhone 17) sau ar putea genera probleme utilizatorilor pe partea de semnal.

Eu mă gândesc totuşi că Apple este o companie riguroasă când vine vorba de calitatea produselor sale, astfel că miram-aş ca iPhone SE 4 să aibă probleme foarte mari (că vor exista unele mici, pe ici, pe colo, acestea vor fi rezolvate rapid printr-un update de soft).

Rămâne de văzut dacă se va confirma informaţia, însă aceasta pare destul de implementabilă.

Cât despre iPhone SE 4, iată ce specificaţii se vehiculează că va avea:

  • display LTPS OLED de 6.06 inci cu rezoluţie de 2532 x 1170 pixeli, rată de refresh la 60Hz, luminozitate maximă de până la 800 nits, protecţie cu sticlă Ceramic Shield, certificare IP68;
  • procesor Apple A18 realizat pe 3nm;
  • minim 8 GB RAM LPDDR5X şi variante 128 / 256 / 512 GB stocare;
  • cameră foto Sony IMX904 de 48 Megapixeli;
  • cameră frontală de 12 Megapixeli cu f/1.9;
  • 5G SA / NSA, Wi-Fi 6, bluetooth 5.3, UWB, Face ID;
  • baterie de 3279 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 20W şi wireless MagSafe la 15W, 165 gr. greutate şi dimensiuni: 146.7 x 71.5 x 7.8 mm.
Categorii: Apple
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Deşi nu a primit încă acceptul guvernului american, Apple testează deja cipuri de memorie fabricate în China

Într-un articol de luna trecută vă spuneam că Apple poartă negocieri cu guvernul american pentru a i se permite utilizarea cipurilor de memorie fabricate în China de compania CXMT, una aflată pe lista neagră a autorităţilor.

Bursa zvonurilor: Capacitatea bateriilor pentru iPhone 18 Pro Max și iPhone 18 Pro (Max-ul ar avea baterie cu 10% mai mare) – evoluția din ultimii an și comparație cu OnePlus, Samsung și Xiaomi

Seria 18 Pro diferă în general prin dimensiunea ecranului și a bateriilor, restul de specificații sunt în general identice. Apple pregătește o noutate în ce privește capacitatea acumulatorilor, iar mai multe detalii aveți în rândurile următoare.

În plină criză a semiconductorilor, Apple negociază cu guvernul american pentru a-i permite să cumpere cipuri de memorie fabricate în China de la o firmă aflată pe lista neagră

Apple, cândva reperul organizării la nivel logistic în lumea producătorilor de gadgets, trece printr-o încercare cu adevărat dificilă, una generată de criza globală de semiconductori.