Viitorul procesor flagship Qualcomm se va numi comercial Snapdragon 8 Gen1

/
/
23 nov. 21
/

Într-un articol anterior aflam că viitorul procesor flagship al celor de la Qualcomm va fi lansat oficial cel mai probabil pe 30 noiembrie, în prima zi a evenimentul anual Qualcomm Tech Summit.

La acel moment credeam că procesorul se va numi Qualcomm Snapdragon 898, însă compania americană a confirmat prin intermediul unui teaser că procesorul se va numi comercial Snapdragon 8 Gen1. Aflăm astfel că viitoarele procesoare vor continua a fi lansate prin schimbarea ultimei cifre din denumire (Snapdragon 8 Gen2, Snapdragon 8 Gen3 şi tot aşa), iar brandul “Snapdragon” va fi utilizat independent de Qualcomm (se va evita pe cât posibil asocierea dintre cele două branduri), acesta fiind destinat exclusiv segmentului mobile.

httpvh://youtu.be/lx6qXW9FP18

Nu ştim încă ce se va întâmpla cu procesoarele din celelalte categorii, acolo fiind puţin mai dificil de implementat un nume similar ţinând cont de numărul ridicat de modele.

Tot prin intermediul teaserului mai aflăm că la nivel global există peste 2 miliarde de device-uri cu procesoare Snapdragon la bord, iar logo-ul brandului va suferi câteva modificări estetice.

Cât despre Snapdragon 8 Gen1, din sursele actuale ştim că va fi unul octa-core format din 1 x ARM Cortex-X2 tactat până la 3 GHz + 3 x ARM Cortex-A710 tactate până la 2.5 GHz + 4 x ARM Cortex A-510 tactate până la 1.8 GHz. La nivel de GPU vom avea Adreno 730, iar modemul 5G denumit X65 5G ar putea oferi viteze de download de până la 10 Gbps.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Acer a lansat noile TravelMate P4 și P2 Copilot+ în cadrul evenimentului european prin care a aniversat 50 de ani

Acer a marcat 50 de ani de existență la Milano, iar evenimentul nu a fost doar o aniversare, ci o privire destul de clară asupra felului în care compania vede următoarele decenii. În paralel cu prezentările de produse și strategii, Acer a adus în prim-plan și o expoziție specială, „The Arc of Innovation – From…

Sonos Play și Era 100 SL – două noi boxe ce pot fi folosite ca atare sau integrate în ecosistem

Sonos a anunțat două noi modele de boxe - Sonos Play și Sonos Era 100 SL. Conform companiei, ambele sunt concepute pentru a simplifica atât intrarea în ecosistemul companiei, cât și extinderea unui sistem audio existent. Lansarea marchează o revenire la ideea de produse esențiale, compatibile pe termen lung și integrate într-o platformă comună.

SK Hynix este pregătită să înceapă producţia de masă pentru cipurile de memorie LPDDR6 dedicate smartphone-urilor cu AI

Industria se pregăteşte pentru smartphone-urile cu AI, iar aici mă refer în special la viitoarele modele cu AIOS, cele care vor revoluţiona piaţa (am scris mai multe despre acest subiect aici).