Vivo X Fold sau cum arată primul smartphone pliabil al celor de la Vivo

/
/
29 mart. 22
/

Nişa premium a smartphone-urilor pliabile creşte încet, dar sigur, iar Samsung este compania care a investit cel mai mult în această direcţie. Citeam undeva acum câteva zile că producătorul sud-coreean are o cotă de piaţă de peste 80% pe această piaţă (84% dacă îmi aduc bine aminte), aspect important ţinând cont că vorbim de un segment de piaţă ce prinde tracţiune şi aduce un profit consistent per unitate vândută.

Potenţialul este foarte ridicat, tocmai de aceea din ce în ce mai mulţi producători fac eforturi în dezvoltarea unor astfel de device-uri. Următorul pe listă este Vivo, iar primul său smartphone pliabil se va numi Vivo X Fold. Acesta va fi lansat oficial pe 11 aprilie, iar de curând au fost postate în online un scurt teaser, cât şi câteva imagini detaliate cu telefonul.

httpvh://youtu.be/asu6uJzcFCE

Vivo X Fold se deschide ca o carte, aspect ce ne aduce aminte de seria Samsung Galaxy Z Fold. Din imagini observăm cele două ecrane generoase, 8 inci, respectiv 6.53 inci, o cameră selfie tip bulină poziţionată central pe display-ul mai mic, spate ce pare a fi din piele şi o cameră foto cvadruplă cu optică ZEISS încadrată întrun modul mare drepunghiular.

Despre acest Vivo X Fold au tot curs zvonuri în ultimele săptămâni, astfel că vă putem prezenta şi mare parte dintre specificaţiile hardware:

  • display AMOLED E5 de 8 inci cu rezoluţie 2K şi rată de refresh de 120Hz + ecran secundar OLED de 6.53 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh de 120Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 realizat pe 4nm, Adreno next-gen GPU, 12 GB RAM LPDDR5 şi 256 GB spaţiu de stocare UFS 3.1;
  • Android 12 cu interfaţa FunTouch OS 12;
  • cameră foto cvadruplă cu senzor wide Samsung GN1 de 50 Megapixeli, f/1.57, gimbal OIS, chip dedicat V1, ZEISS, senzor ultra-wide Sony IMX598 de 48 Megapixeli, gimbal OIS pe 4 axe, senzor bokeh de 12 Megapixeli cu f/1.6 şi senzor periscop de 8 Megapixeli cu f/1.75 – f/3.4, OIS, zoom optic 5x, super zoom 60x, autofocus laser;
  • scanner de amprente optic integrat în ambele ecrane;
  • baterie de 4600 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 80W şi wireless la 50W.

Vivo X Fold arată foarte bine din toate punctele de vedere, însă sunt sigur că şi preţul va fi pe măsură.

Sursa: fonearena.com
Categorii: Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Camera gimbal de pe HONOR Robot Phone costă cât o treime din preţul de vânzare a smartphone-ului

HONOR a lansat recent în China un smartphone vizionar, unul care a atras deja atenţia utilizatorilor la nivel global. Acesta se numeşte HONOR Robot Phone, iar colegul meu Emil a fost până în China pentru a-l vedea la lucru şi a realiza un material cuprinzător pentru comunitatea gadget.ro.

Vânzările de smartphone-uri în Europa sunt în cădere liberă, iar europenii par a-şi reduce încrederea în producătorii chinezi (Apple şi Samsung au crescut considerabil)

Piaţa de smartphone-uri din Europa trece printr-o mică corecţie, vânzările din ultimele lunii fiind într-o cădere vizibilă. Preţurile din ce în ce mai mari, cât şi contextul macroeconomic dificil, par a spune europenilor că schimbarea telefonului din dotare nu mai este o prioritate şi decizia mai poate aştepta.

Primele detalii pentru HUAWEI Pura X View sau cum arată un smartphone cu display lat și nepliabil… (aspect 16:9.5)

A apărut cumva din neant un format nou de smartphone-uri - ecrane late și nepliabile, să zic așa. Și bineînțeles că HUAWEI este prima companie ce anunță un astfel de produs.