Supernet devine Vodafone GigaNetwork. În același timp, Vodafone evoluează dintr-o companie de telecomunicații într-una de tehnologie. În această linie putem pune și inițiativa desfășurată alături de Salvamont (Asociația Salvatorilor Montani).

Cele două soluții digitale ce reduc semnificativ durata misiunile de salvare desfășurate de către Salvamont sunt:

🔴 prima soluție dezvoltată de către echipa de tehnologie a Vodafone România asigură acoperirea cu semnal mobil în zonele montane greu accesibile și înconjurate de pereți stâncoși ce blochează propagarea semnalului mobil generat de către rețelele terestre actuale. Este vorba despre un echipament instalat la sol ce se conectează prin satelit la centrul rețelei Vodafone și un echipament radio instalat pe o dronă ce generează semnalul mobil (voce și date), inclusiv semnal 5G pe o rază de până la 10 km. Telefonul mobil al persoanei căutate se conectează în mod automat la rețeaua Vodafone, iar victima poate apela serviciul de urgență 112 (indiferent de operatorul ale cărui servicii le folosește). Dacă folosește aplicația Salvamont-Vodafone și are activată funcția de localizare prin date mobile înainte de a porni la traseu, echipa de salvatori montani va urmări traseul pe munte și o va găsi mai repede;

🔴 a doua soluție folosește fotogrametria și inteligența artificială pentru captarea imaginilor geolocalizate, colectate pentru detectarea în mod automat a persoanelor dispărute. Imaginile sunt captate cu o dronă profesională echipată cu tehnologie pentru fotogrametrie și termoviziune. În 30 de minute poate acoperi 5 km liniari și o suprafață de 24 ha, între 130 – 300 imagini ce sunt transmise către Central Național de Analiză Date Salvamont-Vodafone pentru procesare. Centrul de analiză este conectat prin rețeaua GigaNetwork FIBRĂ și în 2 minute are capacitatea de a analiza aprox. 100 fotografii prin programul de detecție automată cu inteligență artificială denumit SARUAV. Identificarea se face după siluetă, haină etc. Coordonatele exacte sunt trimise către echipa de pe teren.

Mai multe detalii aflați în clip:

Vodafone este alături de Salvamont din 2004. Printre primele inițiative desfășurate împreună se află Dispecereatu Național și aplicația Salvamont-Vodafone. Dispeceratul primește peste 12.000 de apeluri / an, iar pentru 50% dintre aceste apeluri este nevoie de intervenția echipelor de salvatori.

Rețeaua Vodafone GigaNetwork mobilă a fost certificată Best in test în martie 2022 de către auditorul german umlaut. S-a situat la 25 puncte distanță de următorul operator. Vodafone s-a remarcat drept cea mai bună rețea de voce și date mobile la nivel național.

Declarații oficiale:

„Proiectul lansat astăzi demonstrează încă o dată că tehnologia și spiritul uman, aduse împreună, pot avea un impact uriaș. Când vorbim de salvarea de vieți omenești, tehnologia poate fi factorul decisiv în intervenţiile în care timpul de căutare este esențial. Sprijinind Salvamont cu aceste două soluții digitale, una dintre ele dezvoltată de la zero în cadrul echipei de tehnologie din Vodafone, ne consolidăm rolul de partener de tehnologie pe care ni l-am asumat și reconfirmăm fiabilitatea rețelelor noastre GigaNetwork FIBRĂ și GigaNetwork 5G pe care se bazează centrele de comandă Salvamont. Pentru noi, faptul că salvatorii montani contează pe rețelele noastre clipă de clipă în misiuni în care nu de puține ori își pun propria viață în pericol în încercarea de a salva alte vieți este cea mai importantă recunoaștere a fiabilităţii şi performanţei reţelelor noastre”, a declarat Cătălin Buliga, Chief Network Officer, Vodafone România și Head of Fixed and Mobile Networks Development and Optimization, Europe Cluster Markets.

Am ales acest moment pentru a anunța tranziția de la Supernet la  Vodafone GigaNetwork în contextul evoluției noastre firești spre o companie de tehnologie, al rolului asumat de jucător convergent și ca urmare a investiților constante în rețelele noastre. Consolidarea și extinderea parteneriatului cu Salvamont confirmă fiabilitatea rețelei noastre pe care salvatorii montani se bazează în momente cheie în misiunile lor. Dacă Salvamont contează pe fiabilitatea rețelelor noastre pentru a salva vieți, noi toți ne putem baza pe rețelele mobilă și fixă ale Vodafone. Nu în ultimul rând, rebrandingul vine și în contextul unei duble recunoașteri din partea auditorului independent german umlaut – pentru rețeaua mobilă care a obținut certificarea ‘Best in test’ și pentru ‘cea mai bună experiență de utilizare a internetului fix din România’”, a declarat Nedim Baytorun, Consumer Business Director, Vodafone România.

De la an la an, numărul acțiunilor de salvare crește cu 30 – 40%. Doar anul trecut, am avut peste 7.000 de misiuni și mai mult de 8.500 de persoane salvate. În astfel de intervenții, timpul este cel mai important element. Avem o resursă umană bine pregătită, dar sunt situații în care e nevoie de mai mult. Folosind soluțiile lansate astăzi și având și un centru de comandă dotat cu tehnologie de ultimă generație conectat la rețeaua de fibră optică a Vodafone, practic mărim capacitatea de căutare de aproape 10 ori, ceea ce înseamnă mai multe vieți salvate, dar și un timp de intervenție, riscuri și efort considerabil reduse pentru salvatorii montani. Am avut alături în acest proiect Vodafone, în calitate de partener de tehnologie, și Consiliul Județean Gorj”, a adăugat prof. Sabin Cornoiu, Președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România.

Galerie de imagini de la evenimentul desfășurat de către Vodafone pentru lansarea celor două soluții digitale (fotografii făcute cu Galaxy Note20 Ultra):

Acest articol este susținut de către Vodafone România.

Urmărește-ne pe Google News

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.