O patrulă de poliţie din SUA a oprit în trafic o maşină 100% autonomă Chevrolet Cruise. Întâlnirea pare a fi bizară şi amuzantă în acelaşi timp

/
/
11 apr. 22
/

Exact cum a menţionat şi cel care a postat filmuleţul pe Twitter – “Bine aţi venit în viitor !” O situaţie bizară şi amuzantă s-a întâmplat în Statele Unite ale Americii.

O patrulă de poliţia a oprit în trafic o maşină 100% autonomă Chevrolet Cruise. Iniţial maşina a oprit, a aşteptat câteva secunde, iar după aceea s-a mutat câţiva metri mai încolo. Poliţiştii s-au învârtit de câteva ori în jurul maşinii, iniţial în căutarea de om / oameni, iar ulterior pentru a găsi date de contact ale companiei proprietare. Clipul video a devenit viral în câteva ore, asta şi pentru că mulţi s-au amuzat pe seama situaţiei ingrată în care au fost poliţiştii preţ de câteva minute.

Ulterior în presa din SUA au apărut şi explicaţiile. Maşina avea autorizaţie de a duce angajaţii de acasă până la locul de muncă şi invers în San Francisco. Se pare că echipajul de poliţie a tras pe dreapta maşina autonomă pentru că nu avea farurile aprinse, deşi afară era noapte. Cât despre momentul bizar în care maşina se mută câţiva metri mai în faţă, reprezentanţii companiei au declarat că Chevrolet Cruise-ul nu dorea să fugă de poliţie, ci doar a căutat un loc mai sigur pentru staţionare. Adevărul este că imediat după ce se mută, maşina aprinde avariile şi rămâne nemişcată.

Mă gândesc totuşi că ar trebui stabilit un protocol mai clar pentru astfel de situaţii. Poliţiştii ar trebui să poată intra rapid în contact cu un om atât timp cât maşina are o anumită problemă.

Sursa: electrek.co
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Chinezii de la Zoomlion au lansat cel mai puternic tractor din lume, unul cu o putere maximă de 1600 CP

Dacă te gândești la tractoare masive, capabile să tracteze utilaje uriașe pe mii de hectare, probabil îți vin în minte nume legendare precum John Deere, Case IH sau Fendt. Însă, regulile jocului tocmai au fost rescrise.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…