Vodafone scoate la licitaţie în scopuri caritabile primul SMS din lume

/
/
15 dec. 21
/

Moda licitaţiilor de NFT-uri (non fungible token) ia amploare, iar dacă anul acesta am avut licitaţii pentru primul tweet din lume şi prima pagină editată Wikipedia, pe 21 decembrie vom avea o nouă astfel de licitaţie pentru primul SMS din lume.

Acesta a fost transmis prin rețeaua Vodafone în urmă cu 29 de ani, când un angajat al companiei, Richard Jarvis, a primit pe 3 decembrie 1992, la petrecerea de Crăciun, un mesaj de doar 15 caractere: „Merry Christmas”. Ulterior în perioada 1993 – 1998 s-au putut trimite doar SMS-uri în aceeaşi reţea, iar din 1999 utilizatorii din întreaga lume s-au putut bucura de mesaje text trimise oriunde şi oricând.

Întreg procesul de licitaţie şi vânzare va fi realizat cu ajutorul casei Aguttes din Franța, iar cumpărătorul va deține proprietate exclusivă a unei replici detaliate și unice a protocolului de comunicare original care a transmis primul SMS din lume.

Veniturile obţinute din vânzarea acestui NFT vor fi donate către Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR) pentru a sprijini persoanele strămutate forțat.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Vodafone te invită la portare, de la 2 numere în sus costul abonamentului nelimitat fiind de doar 3 euro / lună în primele 12 luni

Dacă te-ai gândit să te porteze din actuala reţea, află că Vodafone are o ofertă interesantă la abonamentul nelimitat RED Unlimited.

Cine este mai scump în lupta pachetelor accesibile internet fix, televiziune şi telefonie mobilă cu internet nelimitat (DIGI, Orange sau Vodafone)?

Recent am făcut o analiză personală a celor mai accesibile pachete full formate din internet fix, televiziune şi telefonie mobilă cu internet nelimitat, iar rezultatele le-am prins separat în trei articole astfel:

Cu 11,5 euro / lună (aproximativ 61,7 lei / lună) te poţi abona la Vodafone cu televiziune, internet fix şi telefonie mobilă cu internet nelimitat (care sunt abonamentele alese?)

Am scris recent articolul „Cu 14,5 euro / lună (aproximativ 77 lei / lună) te poţi abona la DIGI cu televiziune, internet fix şi telefonie mobilă cu internet nelimitat (cum poţi configura pachetul „Tot de la DIGI”)”, unul care s-a bucurat de succes în rândul vostru, aşa că am revenit acum cu un articol similar,…