Volkswagen Up!, cel mai mic model al mărcii, a fost scos din producţie

/
/
9 oct. 23
/

Producătorul german a anunţat oficial că Volkswagen Up!, cel mai mici model al mărcii, a fost scos din producţie. Ultimele unităţi au fost produse la uzina din Bratislava la începutul acestei luni.

Volkswagen Up! nu este o maşină cu foarte multă istorie, aceasta a fost lansată oficial în 2011 şi deşi pentru ea au existat planuri măreţe, acestea nu s-au concretizat niciodată. Înainte de prezentarea oficială, Volkswagen anunţa că îşi doreşte ca Volkswagen Up! să ajungă la vânzări de peste 500.000 de unităţi pe an, mai ales că era o maşină de oraş mică, versatilă şi ieftină (la început preţurile plecau de pe la 11.000 de euro).

Din păcate maşina nu a fost prea bine primită de public şi deşi a primit mai multe motorizări (60, 75 sau 90 CP), o variantă GTI şi chiar o versiune electrică, cea mai bună performanţă a fost obţinută în 2013 atunci când au fost comercializate undeva la 130.000 de unităţi (oricum mult sub ţintele oficiale).

Volkswagen e-Up! a fost până de curând disponibilă în oferta Volkswagen din România, însă în prezent pagina de configurare nu mai funcţionează.

Se pare că această maşină de oraş va fi înlocuită de Volkswagen ID.1, model ce se vrea a concura direct cu Dacia Spring.

Sursa: hotnews.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.