Xiaomi anunţă rezultatele financiare pentru al treilea trimestru, profitul fiind unul record

/
/
22 nov. 23
/

Xiaomi a publicat rezultatele financiare aferente celui de-al treilea trimestru din 2023, iar cifrele arată excelent.

Conform companiei chineze, veniturile din perioada iulie – septembrie au fost de 70.9 miliarde de yuani, adică aproximativ 9.94 miliarde de dolari. Dintre acestea 6 miliarde de yuani, adică aproximativ 841 milioane de dolari îl reprezintă profitul net ajustat, unul record pentru ultimii ani (+182.9% vs aceeaşi perioadă din 2022).

La nivel general, profitul net ajustat aplicabil pentru primele 9 luni ale anului este de 1.7 ori mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Se pare că Xiaomi şi-a crescut serios marjele de profit, de aici şi rezultatele acestea în creştere.

Cele 9.94 miliarde de dolari sunt generate din 3 surse:

  • 2.9 miliarde de dolari sunt generate de segmentul IoT & smart home;
  • 1.09 miliarde de dolari sunt generate de segmentul de servicii;
  • 5.95 miliarde de dolari sunt generate de segmentul telefoanelor inteligente.

În cazul bussinesului de smartphone-uri, Xiaomi a practicat o marjă de profit de 16.6%, unul foarte ridicat raportat la strategia companiei chineze din urmă cu ceva ani (la acea vreme Xiaomi susţinea că nu practică o marjă de profit mai mare de 5% pentru niciun telefon).

Tot în cazul smartphone-urilor, Xiaomi este pe locul 3 global în ceea ce priveşte volumul şi cota de piaţă (14.1%), în 55 de pieţe se află în top 3 producători, iar în 65 de pieţe în top 5 producători.

Xiaomi investeşte sume importante de bani în vehicule electrice, AI şi software (menţionăm aici noua interfaţă HyperOS).

Întreg raportul financiar Xiaomi îl găsiţi aici.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.

Xiaomi 17 şi 17 Ultra au fost lansate oficial în Europa (iată ce preţuri au în România şi ce oferte avem în etapa de precomandă)

Xiaomi 17 şi 17 Ultra nu sunt smarthpone-uri noi, ele fiind lansate oficial în China încă de anul trecut (am detaliat şi noi cele două prezentări în articole dedicate aici şi aici).