Xiaomi Mi 11T Pro – câteva detalii hardware şi o posibilă dată de lansare

/
/
21 aug. 21
/

Dacă într-un articol anterior am aflat primele specificaţii pentru Xiaomi Mi 11T, în cele ce urmează vom afla o serie de caracteristici pentru fratele mai mare, Xiaomi Mi 11T Pro.

Se pare că Xiaomi Mi 11T Pro va fi un flagship entry-level (dacă îmi permiteţi o astfel de exprimare), asta pentru că va îmbina elemente premium, cu unele mid-range. Dacă la nivel hardware vom avea cam tot ce este mai puternic pe piaţă în prezent, construcţia va fi una din plastic cu margini metalice, iar ansamblul foto va utiliza o serie de senzori mai modeşti.

Specificaţii posibile pentru Xiaomi Mi 11T Pro:

  • display AMOLED cu rată de refresh de 120 Hz;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 888 de tip octa-core + Adreno 660 GPU;
  • cameră foto triplă cu senzor principal de 108 Megapixeli Samsung HM2 + senzor ultra-wide Sony IMX355 de 8 Megapixeli + senzor telemacro de 5 Megapixeli cu zoom optic 3x;
  • cameră frontală de 16 Megapixeli,
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 120W;
  • Android 11 cu interfaţa MIUI 12.5.

Conform surselor actuale, seria Xiaomi Mi 11T va fi lansată oficial pe 23 septembrie, iar Xiaomi Mi 11T Pro ar urma să aibă un preţ de plecare de aproximativ 600 de dolari 💪.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Xiaomi
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max ar urma să aibă în Europa nişte preţuri de speriat (am estimat cât ar putea costa şi în România)

Cele mai noi informaţii neoficiale ajunse online conturează tabloul de lansare al noilor flagship-uri Xiaomi pentru piața europeană. Publicarea etichetelor energetice obligatorii în Uniunea Europeană confirmă faptul că lansarea Xiaomi 18 Pro și Xiaomi 18 Pro Max este iminentă, însă cifrele vehiculate privind prețurile de comercializare vor ridica multe semne de întrebare în rândul pasionaților…

Xiaomi a lansat o baterie externă de 10.000 mAh cu încărcare rapidă la 55W, cablu USB-C retractabil şi ecran inteligent

Producătorul chinez Xiaomi extinde din nou portofoliul de accesorii inteligente şi lansează noua bateria externă Xiaomi NPB1055R, un acumulator compact de 10.000 mAh care rezolvă una dintre cele mai enervante probleme ale accesoriilor portabile și anume gestionarea cablurilor.

De ce a fost anulat flagship-ul Xiaomi 18 Ultra?

Informațiile furnizate de cunoscutul zvonac Digital Chat Station (DCS) confirmă o decizie neașteptată în industria smartphone-urilor: Xiaomi a decis să anuleze dezvoltarea proiectului Xiaomi 18 Ultra.