Xiaomi Mi-3 – primele impresii pentru varianta cu Tegra 4

/
/
20 nov. 13
/

Pe lângă NVIDIA Project Shield și NVIDIA Tegra Note au adus la București și Xiaomi Mi-3. Era doar în scop de demo, spre a vedea ce știe Tegra 4 și în domeniul telefoanelor mobile. Nu știu dacă mai este nevoie, dar să încerc a vă pune în temă.

Xiaomi Mi-3 este comercializat în China. Sunt două variante, iar diferențele sunt la nivel de CPU + GPU: Qualcomm Snapdragon 800 + Adreno 330 GPU, NVIDIA Tegra 4 + ULP GeForce GPU. NVIDIA a adus a doua variantă la București, iar impresiile formate la prima vedere sunt la superlativ. Telefonul costă 330 dolari în China, iar Xiaomi după ce și l-a acontat pe Hugo Barra de la Google se pregătește de listarea telefoanelor sale pe plan internațional, din 2014.

Am aflat la evenimentul NVIDIA că varianta de Xiaomi Mi-3 ce va fi adusă în Europa va fi cu Qualcomm Snapdragon 800, iar Xiaomi Mi-3 cu Tegra 4 rămâne exclusiv la un operator telecom din China.

Specificații pentru Xiaomi Mi-3:

– display IPS de 5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 441 ppi;

– procesor Qualcomm Snapdragon 800 quad-core la 2.3 GHz + Adreno 330 GPU sau NVIDIA Tegra 4 quad-core + ULP GeForce, 2 GB RAM, 16 / 64 GB spațiu de stocare;

– Android 4.2.1 Jelly Bean;

– 3G, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS;

– 13 Megapixeli și cameră frontală de 2 Megapixeli, ambele filmează la 1080p;

– baterie de 3050 mAh, 145 gr. și 8.1 mm grosime.

Care sunt impresiile formate de Xiaomi Mi-3 după câteva minute de utilizare? 

Designul și materialele utilizate nu-l încadrează în segmentul telefoanelor mid-range ci direct spre categoria de top a telefoanelor Android. Samsung GALAXY S4 ar avea de luat niște lecții de aici. Au mizat pe linii drepte, forme simple. Mi-a adus aminte de Nokia N9 și Lumia 800 cu a lor carcasă unibody din policarbonat. Și dispunerea + materialele utilizate la realizarea tastelor pentru reglarea volumului din lateral dreapta mi-a adus aminte de N9.

Tranzițiile prin meniu funcționează rapid, display-ul este FHD de 5 inch, panel IPS și ar face de rușine Sony Xperia Z sau Xperia Z1. Nu am apucat să-i fac teste de benchmark sau să ruleze ceva aplicații, jocuri etc. De aceea prefer să nu trag concluzii din acest punct de vedere.

Este un telefon care la 330 dolari oferă experiență de utilizare premium. Păcat că nu este deja importat în țara noastră ca să facă concurența lui GALAXY S4, HTC One sau LG G2.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Oferta zilei: Honor Magic8 Lite în varianta cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare costă acum 1710 lei

Honor România a lansat pe final de ianuarie două noi smartphone-uri interesante: Honor Magic8 Lite şi Magic8 Pro. Ambele device-uri pun accent pe o experiență de utilizare matură, cu multe funcții AI integrate, iar gradul lor de rezistenţă este cu mult peste media industriei.

Google Pixel 10a sau cum arată o ciorbă reîncălzită (luminozitate a display-ului cu 10% mai mare, bluetooth 6.0 și SMS-uri via satelit, încărcare la 30W și atât)

Google a prezentat Pixel 9a..., scuze - pe ăsta l-au lansat în martie 2025. Pixel 10a este cel mai mic upgrade pe care l-a primit vreodată un telefon de la o generație la alta. Au dat puțin refresh la culori și aproape atât.

HUAWEI Mate X7 – review (Nu-i chiar CameraPhone, dar putem să-i spunem CameraFold!)

Anul acesta ar putea fi cel în care vânzările de smartphone-uri pliabile să explodeze. Spun asta fiindcă sunt zvonuri ce par tot mai aproape de adevăr despre Apple, care ar urma să prezinte și să lanseze comercial primul pliabil din istoria companiei.