Xiaomi Mi Max 2 va fi lansat în luna mai cu Qualcomm Snapdragon 660 şi 6 GB RAM

/
/
23 feb. 17
/

Xiaomi Mi Max este un phablet lansat în luna mai a anului trecut ca fiind un telefon cu specificaţii mid-range, dar cu dimensiuni considerabile. Device-ul a fost bine primit de utilizatori şi chiar a avut vânzări bunicele în special în China şi ţările limitrofe.

Se pare că Xiaomi va lansa tot în luna mai o versiune nouă denumită Xiaomi Mi Max 2. Aceasta ar urma să păstreze display-ul de 6.44 inci cu rezoluţie FullHD, însă ar aduce câteva îmbunătăţiri semnificative la capitolul hardware: nelansatul procesor Qualcomm Snapdragon 660, 6 GB RAM, 128 GB spaţiu de stocare, baterie de 5000 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă şi MIUI bazat pe Android 7.0 Nougat.

Aceste specificaţii par a fi potrivite pentru o versiune de top, însă la cum ne-a obişnuit Xiaomi probabil vom vedea mai multe variante, iar cea de bază cred că va avea o memorie de 4 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare, restul elementelor componente rămând identice. Cu siguranţă în săptămânile următoare vom afla mai multe detalii despre phableta Xiaomi Mi Max 2.

Sursa: androidpure.com
Categorii: Xiaomi
Cuvinte cheie: phablet, Xiaomi, Xiaomi Mi Max 2
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Când se lansează Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max în Europa / România?

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max sunt două smartphone-uri premium lansate oficial în China pe 23 septembrie. Aşa cum era de aşteptat, cele două device-uri vor ajunge în curând şi la nivel european, inclusiv în România.

Şi Xiaomi pregăteşte un smartphone cu ecran lat, noua tendinţă din industrie

Piața smartphone-urilor a fost dominată ani la rând de formate tot mai înalte și mai înguste, ajungându-se la rapoarte alungite cum ar fi 20:9 sau 21:9, gândite să asigure o prindere ușoară în mână, dar care îngreunau cititul textului sau tastarea cu ambele mâini.

Black Friday 2026 la Xiaomi aduce Xiaomi 15T la 1799.99 lei, REDMI 15 5G la mai puțin de 1000 de lei și un aspirator robot la 649.99 lei

Xiaomi România a ales să întindă campania de Black Friday pe aproape toată luna noiembrie. Ofertele sunt valabile între 6 și 30 noiembrie 2026, exclusiv online, pe mi.com/ro, și în magazinul fizic Xiaomi Store din ParkLake Shopping Center, în București. Stocurile sunt limitate, iar disponibilitatea produselor se actualizează în timp real. Pagina campaniei Black Friday…