Xiaomi nu face faţă cererilor pentru Xiaomi Mi5 şi cere partenerilor să crească producţia

/
/
3 mart. 16
/

Xiaomi a dat lovitura cu flagship-ul Xiaomi Mi5 în China acolo unde cererea este uriaşă. Producătorul chinez a pregătit mai multe valuri pentru vânzarea smartphone-ului, în funcţie de stocurile existente.

Primul astfel de val a avut loc pe 1 martie când Xiaomi a pregătit un număr de 4 milioane de unităţi care s-au dat ca pâinea caldă. Cererea din primul val a fost de peste 17 milioane de telefoane, astfel că stocul existent a ajuns doar pentru o pătrime din cereri. Luând în calcul această situaţie, cât şi interesul crescând al chinezilor, Xiaomi a solicitat partenerilor Foxconn şi Inventec să crească producţia pentru a acoperi cererea ridicată.

Următorul val va avea loc pe data de 8 martie şi va include doar primele două versiuni (3 GB RAM + 32 GB spaţiu de stocare şi 3 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare). Versiunea ceramică nu este pusă încă la vânzare.

Xiaomi-Mi5-16

Specificațiile hardware complete pentru Xiaomi Mi5:

  • ecran IPS 16-LED de 5.15 inci cu rezoluție Full HD 1920 x 1080 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 820 de tip quad-core pe 64 biţi tactat la 1.8 / 2.15 GHz, accelerator grafic Adreno 530, 3 / 4 GB memorie LPDDR4 RAM și 32 / 64 / 128 GB spațiu de stocare UFS 2.0;
  • Android 6.0 Marshmallow cu MIUI 7.1;
  • dual-sim, 4G LTE + şi VoLTE, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 4.2, GPS cu A-GPS, GLONASS, NFC, Radio FM, port infraroşu, port USB Type-C, jack de 3.5 mm, senzor pentru citirea amprentelor frontal;
  • 16 Megapixeli, senzor Sony IMX298, deschidere f/2.0, OIS pe 4 axe, tehnologia DTI, autofocus cu detecţie de fază, flash dual-LED, filmare 4K, protecţie a lentilei cu sticlă de safir și cameră frontală de 4 Megapixeli cu tehnologie UltraPixel;
  • baterie de 3000 mAh cu funcţia Quick Charge 3.0, greutate de 129 grame și 7.25 mm grosime.
Sursa: phonearena.com
Categorii: Smartphone, Xiaomi
Cuvinte cheie: Xiaomi, Xiaomi Mi5
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Când se lansează Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max în Europa / România?

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max sunt două smartphone-uri premium lansate oficial în China pe 23 septembrie. Aşa cum era de aşteptat, cele două device-uri vor ajunge în curând şi la nivel european, inclusiv în România.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.