Xiaomi Poco X3 NFC – review

06/02/2021

Alături de Xiaomi Mi 10T Pro și de purificatorul de aer Xiaomi Mi Air Purifier Pro H, am primit și Xiaomi Poco X3 NFC, un smartphone cu preț bun raportat la specificații, așa cum ne-a obișnuit deja producătorul chinez. Totuși, aparte de ceea ce se regăsește sub carcasă, contează experiența de utilizare, iar pentru a descoperi cum se prezintă Xiaomi Poco X3 NFC din acest punct de vedere, poți citi mai departe.

Specificații pentru Xiaomi Poco X3 NFC

Specificatii Xiaomi Poco X3 NFC

Design

Xiaomi Poco X3 NFC

Telefonul a ajuns la mine în cutia de retail, în care am mai găsit o husă din silicon, încărcător pe USB, cablu USB Type-A la USB Type-C, cheiță pentru accesul la slotul sim, manual de utilizare și certificat de garanție.

De la primul contact, Xiaomi Poco X3 NFC mi-a amintit de Mi 10T Pro. De fapt, ecranul este identic ca dimensiuni și raport, așa că și dimensiunile exterioare sunt extrem de apropiate. La fel și greutatea. Asta nu reprezintă un avantaj, ba din contră. Telefonul este prea mare și prea greu, nu cred că sunt mulți care să agreeze astfel de caracteristici.

Din păcate, deși inițial ai putea crede că e un smartphone zdravăn, dacă încerci să-l torsionezi un pic observi că dispozitivul flexează ușor, se îndoiae puțin undeva în dreptul butonului de Power, ce este ușor decupat în șasiul din plastic. Tocmai din cauza acestui șasiu și al spatelui din plastic, Xiaomi Poco X3 NFC nu este cel mai robust. Asta nu înseamnă că este de-a dreptul sensibil, ci doar că nu-i pe atât de solid cum ai putea crede la prima atingere.

Ce este de apreciat la un smartphone din zona asta de preț, este că Xiaomi Poco X3 NFC respectă standardul IP53, ce garantează un anumit grad de rezistență împotriva pătrunderii prafului și a stropirii cu lichide.

Husa din pachet este din silicon transparent, dar nu este una extrem de moale, flexibilă. Aș spune că protejează bine telefonul, în plus există și căpăcel pentru portul USB Type-C.

Ca design, Xiaomi Poco X3 NFC iese în evidență doar prin modulul camerei principale, ce are o formă mai atipică: un cerc întrerupt sus și jos de două laturi drepte sau un dreptunghi ale cărui laterale sunt circulare. Depinde de fiecare cum analizează această formă.

În rest, pe spate apare denumirea POCO undeva pe centru, pe o zonă cu linii oblice subțiri, ce se întinde pe lățimea telefonului cât este lățimea modulului camerei principale.

Marginile din jurul ecranului nu sunt cele mai înguste pe niciuna dintre laturi, cea mai lată este cea de jos.

Finisările sunt bune, dar nimic excepțional. Exemplarul de test avea o mică problemă în dreptul butonului Power. Acolo spatele părea ușor ridicat față de șasiu. Nu cred că este o deficiență generală, ci doar una punctuală. Xiaomi Poco X3 NFC nu-i rău construit, dar nici nu aș spune că te impresionează cu ceva. 

Ecran și sunet

Xiaomi Poco X3 NFC

Spuneam că ecranul de pe Xiaomi Poco X3 NFC este identic ca dimeniuni cu cel pe care l-am văzut pe Xiaomi Mi 10T Pro. Are o diagonală tot de 6.67 inch, cu același aspect de 20:9 și aceeași rezoluție Full HD+. Panoul este tot unul IPS, doar că rata maximă de refresh se oprește în cazul de față la 120 Hz, față de cei 144 Hz de la Mi 10T Pro.

Ecranul este ok. Dacă te încântă foarte tare rata înaltă de refresh atunci vei fi mulțumit și de celelalte caracteristici. Dacă în schimb ești exigent din fire sau preferi fără discuție un panou OLED, atunci vei descoperi că luminozitatea nu-i cea mai grozavă, la fel nici reproducerea culorilor ori contrastul. 

Atenție! Nu-i un ecran rău, chiar deloc. Luminozitatea este suficientă chiar și afară, în soare, dar nu înseamnă că-i dintre cele mai ridicate. Contrastul, la fel. Este bun, înalt, totuși fără a impresiona cu un nivel de negru dintre cele mai adânci. Culorile pot fi setate în mai multe moduri din meniul Afișaj, dar mie nu mi s-au părut cele mai intense nici măcar pe modul Saturat.

Repet, nu-i un ecran rău, ci unul corect pentru prețul acestui telefon.

Sunetul extern este de tip stereo, cu difuzorul principal de pe latura de jos acompaniat de cel pentru apeluri, care se dovedește cam la fel de puternic. Calitatea nu-i punctul forte al setului de difuzoare, ce încearcă să forțeze bass-ul, care ajunge să sune ciudat. Înaltele sunt parcă prea stridente, în timp ce mediile sunt ceva cam slabe, iar astfel se conturează un sunet de o calitate medie.

Volumul maxim, pe de altă parte, este înalt, peste medie din tot ce am mai testat în ultima vreme.

Prin jack-ul de 3.5 mm iese un sunet de foarte bună calitate, căruia nu-i lipsește mai nimic. Volumul maxim este și el foarte înalt, mai mult decât suficient pentru orice fel de utilizator.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Xiaomi Poco X3 NFC

Ansamblul hardware este unul dintre principalele puncte de atracție ale acestui telefon, desigur când ne raportăm la prețul lui. Procesorul Qualcomm Snapdragon 732G de tip octa-core, cu accelerator grafic Adreno 618, alături de cei 6 GB de RAM se descurcă cel puțin onorabil  în orice aplicație ori joc din Google Play Store. Este drept că cele mai complicate nu sunt rulate perfect, jocurile grele nu sunt duse la detalii maxime sau cu un fps înalt, dar important este că nu sunt probleme majore.

Spațiul intern de stocare este de 64 GB, în cazul exemplarului de test. Din aceștia, doar 45.25 GB sunt puși la dispoziția utilizatorului, ceea ce este cam puțin pentru 2021. Din fericire, există slot pentru card microSD de până la 256 GB, care însă va ocupa slotul sim 2.

Capturi de ecran din aplicația CPU-Z cu informații despre Xiaomi Poco X3 NFC: 

În ceea ce privește sistemul de operare, aș putea să dau copy / paste la ceea ce am scris în review-ul lui Xiaomi Mi 10T Pro. Pe scurt, custom ROM-ul MIUI 12 ce este pus peste Android 10 oferă extrem de multe posibilități de configurare, personalizare și control, dar nu rulează mereu așa cum ar trebui. Întâmpini nu tocmai rar ceva lag sau agățări prin interfață, unele aplicații cedează subit, altele se blochează. Bug-uri sunt de cam toate felurile și poți găsi și ceva recomandări (reclame) prin anumite aplicații de sistem (Securitate este una dintre ele). Aceste recomandări pot fi dezactivate fără intervenții complicate.

Față de Mi 10T Pro, Xiaomi Poco X3 NFC vine cu un nou launcher preinstalat – POCO Launcher. Acesta pare ceva mai light, dar nu produce schimbări majore față de ce știm de la MIUI 12.

Aplicații preinstalate sunt cu duiumul. Nu le menționez pe toate aici, dacă sunteți curioși să le vedeți pe toate puteți parcurge galeria cu screenshots de mai jos. Cert este că bloatware-ul este la locul lui, nu lipsește nici de pe acest Xiaomi.

Galerie cu capturi de ecran din interfața Android 10 cu MIUI 12 pe Xiaomi Poco X3 NFC:

Performanță

te benchmark Xiaomi Poco X3 NFC

Testele de benchmark pe care Xiaomi Poco X3 NFC le-a rulat relevă un ansamblu hardware puternic pentru segmentul de preț unde concurează acest smartphone:

Teste benchamrk Xiaomi Poco X3 NFC

Conectivitate

Xiaomi Poco X3 NFC

Xiaomi Poco X3 NFC este un smartphone dual sim ce suportă conectivitate 4G LTE pe oricare dintre cele două cartele. Slotul sim 2 poate fi înlocuit cu un card microSD de până la 256 GB. Pe 4G, Xiaomi Poco X3 NFC știe atât benzile FDD (1/2/3/4/5/7/8/20/28), cât și TDD (38/40/41).

Pe Wi-Fi avem suport pentru de tip 2×2 MIMO, pe standardele 802.11 a/b/g/n/ac, dual band pe 2.4 și 5 GHz. Bluetooth este în versiunea 5.1 și, așa cum ne dăm seama din denumirea telefonului, există și NFC. Localizarea se face prin A-GPS, GLONASS, Galileo și BeiDou. Nu lipsește radio FM, pentru cine mai contează asta.

Elementele de conectivitate sunt poziționate astfel: jos avem difuzorul și microfonul principale, portul USB Type-C și jack-ul audio de 3.5 mm; pe stânga este slotul sim; sus vedem portul IR, microfonul principal și un decupaj pentru ieșirea undelor sonore de la difuzorul pentru apeluri, iar pe dreapta sunt butoanele pentru reglarea volumului și cel Power, ce integrează și senzorul pentru amprentă.

Acesta din urmă este destul de bine poziționat, ușor de găsit. Rata de recunoaștere este înaltă, iar timpul de răspuns scăzut.

Cameră foto și video

Xiaomi Poco X3 NFC

Nu are rost să repet specificațiile pentru fiecare senzor foto-video de pe Xiaomi Poco X3 NFC, am trecut tot ce am găsit vis-a-vis de aceștia în tabelul cu specificații de la începutul articolului.

Interfața aplicației Camera este identică cu ceea ce am descoperit la Xiaomi Mi 10T Pro. Este suficient de bine organizată, ai acces destul de facil la cele mai importante funcții și setări și există și un oarecare grad de personalizare.

Capturi de ecran din interfața aplicației Camera de pe Xiaomi Poco X3 NFC:

Așa cum poate ne așteptam cu toții, doar senzorul principal de pe spate este cu adevărat important și reușește rezultate bune în lumină suficientă. Cel Ultrawide nu-i cel maiu rău, este oarecum în linie cu ceea ce mă așteptam să găsesc în zona asta de preț. Pozele cu zoom 2x sunt captate tot cu senzorul principal de 64 MP, practic un crop și un upscaling la 16 MP. 

Poze ultrawide, wide și zoom 2X făcute cu Xiaomi Poco X3 NFC:

Pozele în lumină slabă captate cu senzorul principal nu-s cele mai grozave. Cu modul de NOapte activat devin mai bune pe partea de dynamic range, cu detalii mai bune în zonele umbrite și protejare împotriva supra expunerii a părților luminoase. Totuși, nimic spectaculos, ba chiar ușor dezamăgitor.

Poze low-light cu mod Noapte neactivat / activat făcute cu Xiaomi Poco X3 NFC:

Nu putea să lipsească un senzor Macro de pe Xiaomi Poco X3 NFC. Pozele… slabe, cum altfel.

Poze Macro făcute cu Xiaomi Poco X3 NFC:

Camera frontală este bună, reușește selfie-uri cel puțin acceptabile. Sunt detalii bine conturate, culori exacte, contrast și interval dinamic optime.

Poze facute cu camera frontală de pe Xiaomi Poco X3 NFC (primele 4 cu mod Portret Off / On):

Pe filmare, Xiaomi Poco X3 NFC se poate duce cu camera principală până la rezoluție 4K cu 30 fps. Clipurile nu arată rău, dar am observat ceva mici probleme cu reglarea expunerii și autofocusul. Nimic grav sau care să fie mereu prezent, dar trebuiau menționate.

Poți activa și un mod de stabilizare electronică accentuată, dar numai pentru rezoluție Full HD cu 30 fps. Astfel de clipuri sunt foarte bine stabilizate, dar au de suferit mai la toate capitolele: culori, contrast, interval dinamic și detalii.

Clip video 4K 2160p 30fps filmat cu Xiaomi Poco X3 NFC;

httpvh://youtu.be/f8taLSTMmnE

Clip video Full HD 1080p 30fps cu stabilizare filmat cu Xiaomi Poco X3 NFC;

httpvh://youtu.be/M3WPwby3B3Y

Autonomie

Autonomie Xiaomi Poco X3 NFC

Bateria de 5160 mAh se dovedește suficientă pentru o autonomie peste medie. Este greu să golești un acumulator plin în mai puțin de o zi, dar nu imposibil. Doar cu mult gaming ori solicitări serioase poți rămâne fără energie în mai puțin de 10 – 12 ore. O utilizare normală, medie, va conduce la o autonomie de două zile, poate și mai mult.

În testul nostru, în care rulăm continuu Playlist-ul Unboxing de pe canalul de YouTube Gadget.ro, cu luminozitatea ecranului la maximum, prin conexiune Wi-Fi la internet, Xiaomi Poco X3 NFC a descărcat o baterie plină până la 10% din capacitate după 9 ore și 55 de minute. Rezultat bun, dar nu de top față de ceea ce am întâlnit în ultimul timp.

Încărcător Xiaomi Poco X3 NFC

Încărcătorul din pachet poate furniza la ieșire o putere maximă de 33W. Astfel, o încărcare de jumătate de oră va duce acumulatorul de la 0 la 53%, în timp ce încărcarea completă se realizează în circa o oră și 20 de minute.

Preț

Xiaomi Poco X3 NFC – 1.100 lei pe eMAG în versiunea cu 6 / 64 GB, în timp ce varianta cu stocare de 128 GB costă 1.190 de lei. Aproximativ aceleași prețuri sunt valabile și pe PCGarage.ro .

Smartphone-ul mai poate fi găsit şi în oferta gearbest.com la 251.12 dolari (transport inclus prin curier), aproximativ 1.017 lei, în versiunea cu 6 GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare, respectiv 275.92 dolari (transport inclus prin curier), aproximativ 1.117 lei, în varianta cu 6 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare. (prețurile sunt valabile la data publicării acestui review).

Concluzii

Xiaomi Poco X3 NFC

Xiaomi Poco X3 NFC este unul dintre cele mai puternice smartphone-uri din zona de preț unde concurează. Dacă poți trece peste micile deficiențe ce stau în spatele MIUI 12, atunci alte probleme nu prea ar mai fi de raportat. Cert este că experiența de utilizare nu este cea mai bună, dar asta nu poate strica complet imaginea unui telefon ce-ți oferă mai mult față de cât plătești.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru Xiaomi Poco X3 NFC:

PRO

  • ansamblu hardware puternic pentru categoria de preț unde concurează;
  • autonomie ridicată și încărcare rapidă;
  • Rrating IP53, sunet stereo, jack de 3.5 mm, slot pentru card microSD, port IR, radio FM;
  • senzorul principal de 64 MP și camera frontală produc rezultate bune în lumină suficientă.

CONTRA

  • MIUI 12 nu rulează cel mai fluent, apare lag și agățări prin interfață, în plus există multe bug-uri și foarte mult bloatware;
  • în afară de senzorul foto principal și cel al camerei frontale, restul nu conving prin nimic.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.