Xiaomi Redmi K60 Ultra – display OLED cu rată de refresh la 144Hz, procesor MediaTek Dimensity 9200+ şi înregistrare video 8K

/
/
14 aug. 23
/

Xiaomi a lansat în cursul zilei de astăzi mai multe produse hardware, device-uri inteligente care ne fac viaţa mai uşoară. Vom începe seria articolelor de prezentare cu una dintre vedete şi anume smartphone-ul Xiaomi Redmi K60 Ultra.

Cred că acest telefon poate fi văzut drept un best-buy, costul de comercializare fiind foarte bun raportat la specificaţii.

Xiaomi Redmi K60 Ultra dispune de un display OLED de 6.67 inci cu rată de refresh la 144Hz şi rezoluţie de 2712 x 1220 pixeli, de cel mai puternic procesor MediaTek existent în piaţă, până la 24 GB RAM LPDDR5X, până la 1 TB spaţiu de stocare, baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 120W şi difuzoare duale Dolby Atmos.

Sigur că pentru a veni cu un cost bun s-au făcut şi câteva concesii, iar aici aş menţiona lipsa încărcării wireless, ansamblul foto mid-range (chiar dacă Sony IMX800 este un senzor foarte bun), sistem de răcire de generaţie mai veche etc. Important de menţionat este că Xiaomi Redmi K60 Ultra este primul smartphone din seria Redmi ce vine cu certificare oficială IP68 pentru protecţie la apă şi praf.

Specificaţii complete pentru Xiaomi Redmi K60 Ultra:

  • display OLED de 6.67 inch cu rezoluție 2712×1220 pixeli, rată de refresh de 144Hz, touch sampling rate de 480Hz, HDR10+, Dolby Vision, acoperire 100% pentru spectrul de culoare DCI-P3, 1 miliard de culori, 12-bit, certificare IP68 pentru protecţie la apă şi praf;
  • procesor MediaTek Dimensity 9200+ de tip octa-core pe 4nm, ARM Immortalis-G715 GPU, 12 / 16 / 24 GB LPDDR5X RAM, 256 / 512 GB / 1 TB UFS 4.0 spațiu de stocare;
  • Android 13 cu MIUI 14;
  • dual-sim, 5G SA + NSA, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.3, NFC, USB Type-C, GPS (L1+L5), GLONASS, BDS, Beidou, GALILEO, QZSS pe partea de localizare, cititor de amprentă optic integrat în display ce poate măsura şi pulsul, port infraroşu, radio FM, acustică Hi-Res, difuzoare duale Dolby Atmos;
  • 50 Megapixeli cu senzor Sony IMX800, f/1.7, EIS, OIS, flash LED + 8 Megapixeli de tip ultrawide la 119 de grade, f/2.2 + 2 Megapixeli macro cu f/2.4, filmare 8K, cameră frontală de 20 Megapixeli cu senzor Sony IMX596, dimensiune a pixelului de 0.8 microni, f/2.4, funcţii AI;
  • baterie de 5000 mAh ce permite o încărcare rapidă până la 120W (de la 0 la 100% în 19 minute), dimensiuni 162.15 × 75.7 × 8.49 mm, 204 gr. greutate.

Xiaomi Redmi K60 Ultra va fi disponibil în China pe negru, alb şi verde la următoarele preţuri:

  • 12 GB RAM + 256 GB stocare – 357 dolari;
  • 16 GB RAM + 256 GB stocare – 385 dolari;
  • 16 GB RAM + 512 GB stocare – 412 dolari;
  • 16 GB RAM + 1 TB stocare – 454 dolari;
  • 24 GB RAM + 1 TB stocare – 495 dolari.

Acest smartphone va ajunge pe canal şi în România, însă foarte probabil sub altă denumire (posibil un Xiaomi 13T Pro).

Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max ar urma să aibă în Europa nişte preţuri de speriat (am estimat cât ar putea costa şi în România)

Cele mai noi informaţii neoficiale ajunse online conturează tabloul de lansare al noilor flagship-uri Xiaomi pentru piața europeană. Publicarea etichetelor energetice obligatorii în Uniunea Europeană confirmă faptul că lansarea Xiaomi 18 Pro și Xiaomi 18 Pro Max este iminentă, însă cifrele vehiculate privind prețurile de comercializare vor ridica multe semne de întrebare în rândul pasionaților…

Xiaomi a lansat o baterie externă de 10.000 mAh cu încărcare rapidă la 55W, cablu USB-C retractabil şi ecran inteligent

Producătorul chinez Xiaomi extinde din nou portofoliul de accesorii inteligente şi lansează noua bateria externă Xiaomi NPB1055R, un acumulator compact de 10.000 mAh care rezolvă una dintre cele mai enervante probleme ale accesoriilor portabile și anume gestionarea cablurilor.

De ce a fost anulat flagship-ul Xiaomi 18 Ultra?

Informațiile furnizate de cunoscutul zvonac Digital Chat Station (DCS) confirmă o decizie neașteptată în industria smartphone-urilor: Xiaomi a decis să anuleze dezvoltarea proiectului Xiaomi 18 Ultra.