Xiaomi Redmi Note 3 – detalii complete înainte de lansare

/
/
23 nov. 15
/

Xiaomi va ataca sfârşitul acestui an cu o listă de noi produse pe care le va lansa mâine. În această listă sunt incluse smartphone-urile Xiaomi Mi5, Xiaomi Redmi Note 3, Xiaomi Redmi Note 3 Prime, tableta Xiaomi Mi Pad 2 şi chiar un smartwatch.

Ştim cu siguranţă că în doar câteva ore Xiaomi va lansa cel puţin o parte din aceste gadget-uri, iar cel mai aşteptat pare a fi telefonul Xiaomi Redmi Note 3. Acest nou smartphone se doreşte a fi urmaşul deja celebrului Xiaomi Redmi Note 2, iar pentru acest nou model producătorul chinez va aborda aceeaşi strategie: raport calitate-preţ imbatabil.

Comparativ cu versiunea anterioară, Xiaomi Redmi Note 3 va dispune suplimentar de o carcasă din metal, senzor pentru citirea amprentelor, baterie de 4000 mAh şi va veni şi într-o versiune cu 3 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare. În rest specificaţiile noului terminal vor fi similare cu generaţia anterioară.

Xiaomi Redmi Note 3

Specificaţii complete pentru Xiaomi Redmi Note 3:

  • display IPS LCD de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) cu o densitate a pixelilor de 401 ppi;
  • procesor octa-core MediaTek Helio X10 pe 64 biţi tactat la 2.0 GHz / 2.2 Ghz, Power VR G6200 GPU, 2 / 3 GB RAM, 16 / 32 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD;
  • Android 5.0.2 Lollipop cu interfaţa MIUI 7;
  • dual-sim, 4G / LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, A-GPS și GLONASS, port infraroşu, radio FM, senzor pentru citirea amprentei;
  • 13 Megapixeli cu senzor Samsung, deschidere f/2.2, autofocus, flash dual-LED şi cameră frontală de 5 Megapixeli cu senzor OmniVision;
  • baterie de 4000 mAh, 8.75 mm grosime şi 165 g. greutate.

Versiunea cu 2 GB RAM şi 16 GB memorie internă va costa aproximativ 155 dolari, în timp ce versiunea cu 3 GB RAM şi 32 GB memorie internă nu va depăşi suma de 200 dolari. Prin această lansare cred că vor scădea şi preţurile pentru Xiaomi Redmi Note 2, însă rămâne de văzut cu cât.

Sursa: gizmochina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Când se lansează Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max în Europa / România?

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max sunt două smartphone-uri premium lansate oficial în China pe 23 septembrie. Aşa cum era de aşteptat, cele două device-uri vor ajunge în curând şi la nivel european, inclusiv în România.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.