Xiaomi Redmi Turbo 4 Pro ar putea fi primul smartphone Xiaomi cu baterie de 7500 mAh (compania chineză testează deja şi un model cu acumulator de 8000 mAh)

Smartphones
/
/
15 ian. 25
/

În anul de graţie 2025 putem vorbi despre astfel de valori ale bateriilor, deoarece, aşa cum am mai zis-o şi în alte articole, producătorii chinezi au început să implementeze pe device-urile lor noua generaţie de baterii siliciu-carbon.

Noua tehnologie vine cu multiple avantaje:

  • „mai multă baterie” în aceleaşi dimensiuni (în general noua tehnologie aduce în medie o densitate cu 25% mai mare, astfel că un smartphone din trecut cu baterie de 5000 mAh, poate fi lansat astăzi cu 6200 – 6300 mAh fără a se sacrifica dimensiunea device-ului);
  • pe acelaşi principiu de mai sus, se pot lansa telefoane cu baterii mult mai mari, fără a depăşi anumite praguri „de normalitate”;
  • grad de degradare mai redus, chiar şi la viteze mari de încărcare (majoritatea producătorilor garantează un minim de 80% din capacitatea bateriei după cel puţin 4 ani de utilizare intensă);
  • aceleaşi viteze de încărcare rapidă (deşi primim mai multă baterie, acest lucru se face fără a sacrifica vitezele de încărcare);
  • riscuri mai reduse de supraîncălzire, iar în cele mai extreme cazuri, de incendiu;
  • autonomie îmbunătăţită.

Luând în considerare aceste baterii siliciu-carbon, în 2025 vom primi smartphone-uri cu acumulatori mai mari şi autonomii mai potente, fără a sacrifica în vreun fel dimensiunile device-urilor.

Cele mai recente informaţii susţin că Xiaomi se pregăteşte să lanseze pe piaţă Xiaomi Turbo 4 Pro, model ce va fi echipat cu o baterie de 7500 mAh. Cu o astfel de capacitate putem vorbi chiar şi de o autonomie de 3 zile în condiţii normale de utilizare.

În plus, acelaşi producător chinez s-ar afla într-o etapă finală de testare a unui smartphone cu baterie de 8000 mAh. Cel mai probabil acesta va fi lansat oficial în toamna acestui an ca parte a viitoarei serii Xiaomi Redmi K90.

Sursa: gizmochina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi 15A 5G – smartphone low-cost cu ecran cu rată de refresh la 120Hz, baterie de 6300 mAh şi 6 ani de suport software

Xiaomi a lansat un nou smartphone low-cost, unul care va genera volume frumoase pentru producătorul chinez. Acesta se numeşte Xiaomi Redmi 15A 5G şi a fost prezentat oficial în India.

Faimoasa interfaţă MIUI a celor de la Xiaomi a fost închisă definitiv (suportul oficial pentru aceasta s-a încheiat pe 24 martie 2026)

MIUI a fost lansat în august 2010, iar iniţial acesta a fost distribuit ca ROM personalizat pentru smartphone-uri cu Android (pe atunci Xiaomi nu producea telefoane).

Ştiaţi că puteţi cumpăra din România un smartphone best buy de la Xiaomi cu baterie de 8500 mAh (3 zile de autonomie), cu valenţe de gaming şi cu ecran luminos, la puţin peste 2000 lei?

Bănuiesc că aţi observat că toate smartphone-urile lansate în China în ultima perioadă vin cu baterii generoase, în general peste 6500 – 7000 mAh. Tehnologia siliciu-carbon a fost mult rafinată de producătorii chinezi, astfel că noile generaţii de device-uri beneficiază de autonomii din ce în ce mai bune.