Yarbo sau cum arată un robot de grădină capabil să tundă iarbă, să sufle frunzele și să îndepărteze zăpada

/
/
22 oct. 22
/

Când mi-am dimensionat curtea închisă de la casă nu m-am gândit prea mult. Cei 800 mp din cei peste 3300 mp cât are terenul mi-au dat muncă serioasă (în special când este primăvară sau vară). Mă bucur să scriu despre un robot de grădină ce cred că mi-ar fi ușurat munca în mod serios.

Yarbo este un robot de grădină capabil să facă trei operații prin module dedicate:

🟨 tuns iarba (mai degrabă un fel de întreținere);

🟨 suflantă pentru frunze;

🟨 îndepărtat stratul de zăpadă.

Produsul se află într-o campanie de crowdfunding desfășurată pe Kickstarter🔗. Au strâns deja peste 3 milioane de dolari de la peste 900 de susținători, iar planurile sunt ca produsul să fie disponibil pe piață din luna decembrie.

Mai multe detalii aveți în materialul video:

httpvh://youtu.be/N9LsUCCfY2w

De fapt, ce este cu adevărat interesant?

Faptul că nu ești limitat, iar cele 3 module pentru tuns iarba, suflantă de frunze și cel de îndepărtat stratul de zăpadă vor fi parte dintr-o familie mult mai mare.

Primele 3 module ce le găsiți și în materialele promoționale se numesc:

🟡 Yarbo Lawn Mower M1;

🟡 Yarbo Snow Blower S1;

🟡 Yarbo Blower B1.

Altele se află în etapa de dezvoltare:

Am extras mai multe informații din PDF-ul cu datele tehnice:

➡️ dispune de PPVS – Precise Positioning Vision System, tehnologie proprietară dezvoltată de către Yarbo ce integrează un RTK-GPS și o pleiadă de alți senzori pentru o poziționare cât mai precisă (este un modul separat de robotul de grădină, un modul pe care-l poziționezi pe casă);

➡️ șenilele atașate îi permit deplasarea pe suprafețe diverse;

➡️ încărcarea se face în mod wireless de la o stație dedicată (așa cum suntem obișnuiți cu aspiratoarele robot);

➡️ Yarbo Snow Blower S1 funcționează în două etape: strânge zăpadă în prima etapă și o pulverizează în a doua. Poți seta cât de departe să arunce zăpadă, între 1.8 metri și 12 metri;

➡️ Yarbo Lawn Mover M1 tunde iarba și sunt două discuri rotative ce pot fi setate să lase stratul de gazon între 3 – 10 cm. Are senzor ce detectează când plouă și întrerupe funcționează în momentul respectiv;

➡️ Yarbo Blower B1 are rol de suflantă pentru frunze și se ajustează în funcție de direcția vântului, există și opțiunea de a seta intensitatea. Capacitatea sa de a sufla aer este de 12 metri cubi / minut;

➡️ are aplicație dedicată pe smartphone și de acolo îi poți seta zona clară pe care să o deservească;

➡️ bateria lui Yarbo este detașabilă, iar compania a dezvoltat și o stație de încărcare portabilă ce alimentează și telefoane mobile, diferite electronice etc.

Da. Nu este un produs ieftin, dar înlocuie mai multe unelte, iar tehnologia prezentată mai sus are și un cost de R&D ce trebuie scos de undeva. Nu mi-aș permite unul în momentul de față, dar dacă în timp vor avea succes și prețurile se mai așează, aș cumpăra o jucărie de genul fără să stau pe gânduri și nu spun asta pentru că este un material plătit. Îmi plăce să mă ocup de curte, iar timpul alocat pentru asta mă face să-mi mai așez gândurile. Idem și când spăl automobilul. Totuși, sunt momente în care parcă aș vrea să se ocupe un robot de grădină, iar timpul respectiv să-l folosesc pentru altceva. Spre exemplu, să pornesc grătarul până când sosesc invitați sau să mai testez un produs sosit spre a fi prezentat pe Gadget.ro.

Timpul este cea mai importantă resursă din viața noastră și uneori nu dorești să-l pierzi în operațiuni de rutină.

Acest articol este susținut de către Yarbo. 

Cuvinte cheie: advertorial, robot, Yarbo
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Honor Watch 6 sau cât costă smartwatch-ul cu autonomie de 35 zile, plăți cu NFC din august 2026

Honor a lansat alături de Honor Magic V6 și un smartwatch cu autonomie ce depășește pragul a 1 lună de utilizare. Se numește Honor Watch 6, iar toate detaliile le aveți în rândurile următoare.

WELOCK ToucA51 – un smart lock accesibil, practic și adaptat locuințelor moderne

Într-o perioadă în care confortul și siguranța devin tot mai importante în viața de zi cu zi, soluțiile inteligente pentru locuință câștigă teren rapid. Printre acestea, încuietorile smart reprezintă una dintre cele mai utile și ușor de adoptat tehnologii, mai ales pentru cei care vor să își simplifice accesul în locuință fără intervenții complicate sau…

Honor Watch 6 sau cum arată un smartwatch cu autonomie de până la 35 de zile (baterie de 980 mAh în carcasă de 10.8 mm)

A fost lansat în urmă cu câteva zile și am tot ținut să scriu despre Honor Watch 6. Mi-a atras atenția autonomia sa - până la 35 de zile (aș putea spune că avem de-a face cu un adevărat record).