ZTE Blade A3 – smartphone de buget cu cameră frontală duală şi deblocare facială

/
/
30 oct. 17
/

ZTE şi-a completat portofoliul de produse din 2017 cu un nou smartphone de buget: ZTE Blade A3. Acesta are o construcţie din plastic, conectivitate dual-sim + suport pentru card microSD separat, cameră frontală duală şi integrează tehnologia Face Unlock care promite o deblocară facială rapidă şi precisă.

ZTE Blade A3 este echipat cu un display de 5.5 inci cu rezoluţie HD, procesor quad-core MediaTek, 3 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 13 megapixeli, baterie de 4000 mAh ce promite o autonomie de 2 zile într-o utilizare medie, scanner de amprentă poziţionat pe spate şi MiFavor 4.2 bazat pe Android 7.0 Nougat.

Noul device ZTE va putea fi achiziţionat în China începând cu data de 6 noiembrie la un preţ de aproximativ 120 dolari. Nu avem încă informaţii legate de o eventuală disponibilitate în Europa.

Specificaţii complete pentru ZTE Blade A3:

  • ecran IPS de 5.5 inci cu rezoluție HD ( 1280 x 720 pixeli ) protejat cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor quad-core MediaTek MT6737T pe 64 biţi tactat la 1.5 GHz, 3 GB memorie RAM și 32 GB spațiu de stocare + suport pentru card microSD de până la 128 GB;
  • Android 7.0 Nougat cu MiFavor 4.2;
  • 4G, dual-sim, Wi-Fi 802.11 b/g/n, bluetooth 4.0, GPS cu A-GPS, GLONASS, Radio FM și jack de 3.5 mm, scanner de amprentă, deblocare facială;
  • cameră foto de 13 megapixeli cu flash dual-LED şi dual-tone, autofocus și cameră frontală duală (2 megapixeli + 5 megapixeli) cu LED flash;
  • baterie de 4000 mAh, 164 gr. greutate şi 8.2 mm grosime.
Sursa: gizmochina.com
Categorii: ZTE
Cuvinte cheie: ZTE, ZTE Blade A3
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

REDMAGIC 11S Pro – review (Cel mai puternic smartphone testat până acum! Dar cu ce preț?)

Ultimul smartphone testat și prezentat pe larg aici pe site a fost tot unul de gaming, de la aceeași companie mamă, să spunem, dar atunci a fost vorba despre un model din zona mid-range. Acum revin către voi cu cel mai puternic smartphone care mi-a ajuns până acum pe mâini, unul care, pe lângă un…

ZTE nubia Neo 5 GT – review (Răcire activă cu ventilator, Neo Triggers 5.0, iluminare RGB și funcții specifice de gaming în segmentul mid-range)

ZTE este unul dintre producătorii care cred în continuare în segmentul smartphone-urilor de gaming. Gama Neo a brandului nubia se concentrează pe zona mid-range, cu modele care încearcă să atragă prin funcții specifice telefoanelor de gaming, dar fără a afecta bugetele disponibile. Pe de altă parte, brandul distinct REDMAGIC este cel care propune unele dintre…

ZTE Nubia NaviX Ultra este primul smartphone din lume cu agent AI integrat în sistemul de operare

ZTE ne-a obişnuit să grăbească lucrurile şi cu alte ocazii, tocmai pentru a deveni primul în lume cu o anumită tehnologie, chiar dacă ea nu era încă pregătită pentru o versiune comercială.