ZTE Nubia Z11 – flagship cu display 2K şi procesor Snapdragon 820

/
/
3 dec. 15
/

ZTE este una dintrele companiile chineze cu activitate redusă pe continentul european. Pentru ea există pieţe de desfacere mult mai importante precum China, India şi Statele Unite ale Americii, unde îşi pot comercializa produsele în număr mult mai ridicat. Spre exemplu ZTE Nubia Z9 s-a vândut de la lansare până astăzi în peste 5 milioane de unităţi doar în China.

Cum este de aşteptat, acest producător lucrează deja la un nou device de top. Managerul ZTE Nubia, Ni Fei, a confirmat pentru o publicaţie chineză că noul flagship al companiei denumit ZTE Nubia Z11 va fi lansat în prima parte a anului 2016 simultan în China şi Statele Unite ale Americii. Conform altor surse neoficiale, se pare că ZTE Nubia Z11 va fi un device cu adevărat impresionant.

ZTE Nubia Z11 4

Printre specificaţiile posibile regăsim:

  • display de 5.2 inci rezoluţie 2K;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 820, 4 GB RAM, 128 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto de 20.7 megapixeli + cameră frontală de 13 megapixeli;
  • 4G dual-sim, corp metalic, senzor pentru citirea amprentelor.

Aceste specificaţii sunt excelente pentru un flagship al anului 2016. Estimez totuşi că acest smartphone va avea şi un preţ pe măsură: cel puţin 600-700 dolari. Dacă se confirmă lansarea în prima parte a anului viitor, mă gândesc că sunt şanse să vedem ZTE Nubia Z11 în cadrul MWC Barcelona 2016.

ZTE Nubia Z11 3

Sursa: gizmochina.com
Categorii: Smartphone, ZTE
Cuvinte cheie: ZTE, ZTE Nubia Z11, ZTE Nubia Z9
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.