Elephone.ro – site neacreditat de producător cu preţuri ridicate

/
/
3 dec. 15
/

Producătorul chinez Elephone a crescut foarte mult în ultima perioadă, iar dacă acum un an prea puţini ştiau de acest brand, el este acum prezent pe buzele şi în buzunarele multor utilizatori. Creşterea lor s-a bazat în primul rând pe telefoane cu raport raport-calitate preţ bun, dar şi pe investiţii masive la nivel de promovare.

Trecând peste această introducere, am primit foarte multe întrebări de la voi în legătură cu site-ul elephone.ro. Mulţi cred că acest site este unul acreditat Elephone, cum de altfel s-au autointitulat şi ei. Deoarece noi avem o colaborare reuşită cu acest producător, le-am solicitat un punct de vedere legat de acreditarea acestui magazin online. Elephone.ro NU este un magazin certificat şi NU are acreditare din partea companiei mamă.

elephone

Elephone Tech SRL cu sediul pe strada Victoriei 126 B, oraş Tulcea, este un business mic ce se ocupă cu vânzarea online de produse Elephone achiziţionate probabil de la diverşi retaileri din China. Am observat că se oferă o garanţie de 2 ani, însă sunt destul de circumspect cu privire la aplicabilitatea ei. Preţurile practicate pe elephone.ro sunt ridicate, cu o medie de 100-150 lei peste ce putem achiziţiona din China cu tot cu TVA şi taxe vamale. Câteva exemple:

Elephone P8000

  • Preţ elephone.ro => 1099 lei;
  • Preţ mediu retail China => 169 dolari (712 lei) + TVA 24% (170 lei) + taxe vamale 3.3% (24 lei) = aproximativ 905 lei.

Elephone Vowney

  • Preţ elephone.ro => 1799 lei;
  • Preţ mediu retail China => 299 dolari (1260 lei) + TVA 24% (302 lei) + taxe vamale 3.3% (42 lei) = aproximativ 1600 lei.

Exemplele sunt date la preţuri standard practicate de retaileri din China, însă există numeroase promoţii cu reduceri de preţ atrăgătoare (un caz ar fi Elephone P8000 care a costat până ieri 146 dolari).

Am scris acest articol pentru a clarifica situaţia acestui site despre care am tot primit întrebări. Nu este site-ul oficial Elephone în România şi nu este acreditat de producător. Este o simplă afacere locală ce câştigă din adaos comercial.

Categorii: Diverse, Retail
Cuvinte cheie: Elephone, elephone.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Black Friday în sus, Black Friday în jos, dar voi ştiţi cum a ajuns acest nume cel mai mare eveniment de shopping din an al României? (iată o scurtă istorie)

În fiecare lună noiembrie, internetul şi televiziunea explodează sub un asalt agresiv al marketing-ului. Vrem, nu vrem, ne trezim cu aplicațiile pregătite, cardurile salvate și wishlist-urile făcute. Cât e reducerea la televizor? Au băgat telefoanele alea la promoție? Mai prind tableta aia cu 70% discount?

TOP 25: Oferte eMAG din 7.11.26 (Xiaomi 17 Ultra la cel mai bun preț de până acum, televizor TCL SQD-MiniLED cu diagonala de 139 cm și rată de refresh la 144Hz, mouse de gaming Logitech cu 44000 DPI etc)

Am făcut o listă cu 25 de produse ce consider că au un preț bun în acest moment. Veți descoperi de la o baterie externă Anker și până la un monitor de gaming cu rată de refresh la 300Hz.

Cinemaraton Play, prima platformă de streaming video doar cu filme româneşti, va fi lansată oficial pe 1 decembrie

În primăvara acestui an, grupul Clever Media prezenta primele informaţii despre Cinemaraton Play, prima platformă de streaming video doar cu filme româneşti.