Mai este puțin și facem pasul în luna cadourilor. Așa că am făcut o listă cu 10 idei de cadouri pe care le consider a fi o alegere bună.

1. Boxă Google Nest Hub 2nd 👈🖱️

Cea mai ieftină boxă smart cu display de 7 inci

Am mai spus și o repet. Folosesc un model din prima generație și sunt mulțumit. A doua generație a primit difuzor mai puternic și capacitatea de a analiza somnul. Una peste alta, o poți folosi și ca ramă foto, îți aduce un rezumat al zilei cu datele puse în Google Calendar, te ajută să controlezi vocal o sumedenie de produse smart de prin casă etc. Aș spune că are un grad avansat de utilitate.

2. Brățară fitness Huawei Band 7 👈🖱️

Huawei Band 7 – una dintre cele mai bine vândute brățări fitness ieftine

Mi se pare o idee de cadou excelentă pentru un junior sau pentru oricine derulează activități fizice pe care le dorește a fi monitorizate. Huawei Band 7 costă puțin, are autonomie de până la 2 săptămâni, măsoară ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge, analizează somnul și recunoaște până la 86 de moduri de sport.

3. Căști gaming Sony INZONE 👈🖱️

Noua serie de căști de gaming SONY coboară și sub pragul a 300 lei

Cred că sunt cele mai ieftine căști de gaming din această serie pe care Sony a lansat-o de curând. Darius a testat mai multe modele pe aici și aici. Îmi place designul pe care l-au ales. Au o funcție denumită 360 spatial sound. Din descriere înțeleg că au fost concepute din start spre a funcționa cât mai bine cu Discord.

4. Căști wireless Huawei FreeBuds 4i 👈🖱️

Nota din review-urile primite pe eMAG spune multe: 4.66 din peste 640 de evaluări

Mereu rămân uimit câte persoane au rămas în continuare pe căștile cu fir și printre cei apropiați. Nu știu de ce, dar aveam impresia că mai toată lumea și-a cumpărat o pereche. Huawei FreeBuds 4i sunt printre cele mai ieftine căști cu ANC. Le-am folosit și le consider a fi bune pentru prețul afișat.

5. Smartwatch Realme Watch 2 👈🖱️

Cei ce caută un smartwatch ieftin cu ecran pătrat se pot orienta spre Realme Watch 2. Alternativa ar fi dată de soluții similare de la branduri necunoscute. Am folosit un Realme Watch, iar aplicația după ce a primi un update mai serios s-a stabilizat și nu am avut probleme.

6. Cooler telefon cu triggere 👈🖱️

Aduce pe lângă răcire mai bună a smartphone-ului și un plus de culoare

Sunt câteva recenzii pe care le-a primit, iar opiniile sunt pozitive. Aparent, își face treaba pentru care ajunge a fi marketat. Ar putea fi o alegere inspirată pentru un copil pasionat de jocuri ce forjează smartphone-ul în regim susținut.

7. Kit gaming Redragon cu tastatură, mouse, mousepad și căști 👈🖱️

Redragon dovedește că poți într-un preț mic să aduci multe. Kitul de mai sus costă sub 170 lei, iar în pachet după cum vedeți ai un setup complet: tastatură, căști cu microfon, mouse și mousepad. Și aici s-a strâns un feedback de la bun spre foarte bun.

8. Încălzitor picioare cu telecomandă 👈🖱️

În câteva zile începe iarna în adevăratul înțeles al termenului, iar un dispozitiv de genul vine cumva la fix

Sunt anumite zone din țară în care un astfel de gadget ajută. Spre exemplu, în zonele de deal și de munte sau depresiunile ce au temperaturi cu multe grade sub 0 grade Celsius pe timp de iarnă. Are 6 niveluri de încălzire și telecomandă.

9. Mașină cu telecomandă Rock Crawler Monster Truck 👈🖱️

O jucărie pentru cei mici și…, cei mari

În pachet este inclusă și telecomanda, 3 baterii AA, baterie de 4.8v și 700 mAh și baterie de 4.8v și 2400 mAh. Distanța de operare este de până la 100 metri.

10. Nokia 6310 (2021) 👈🖱️

Pentru nostalgici și cei ce au rămas pe…, telefon cu butoane

Da, da. Știu, este ușor forțat să aduci un feature phone în segmentul de cadouri smart. Totuși, mi se pare o alegere inspirată pentru cei ce vor să facă cadou unui părinte sau bunic ce a rămas blocat pe telefoanele mobile cu butoane. Plus că HMD Global vedeți că știe să trezească nostalgie prin unele exemplare din portofliu, așa și cu acest Nokia 6310.

Acest articol conține linkuri de afiliere, iar comenzile plasate ne pot aduce un comision de 1% din valoarea fără TVA a produsului comandat. Prețurile exprimate sunt valide în momentul în care articolul a fost scris.