Între 12 – 14 octombrie am primit ocazia să testez Mazda 6 în ediție Homura. La norocul pe care-l am, a fost o vreme superbă. Bineînțeles, cu ghilimelele de rigoare. A plouat în continuu.
Exterior și interior pentru Mazda 6 2021 G194 Homura;
Totuși, nu discutăm despre o decapotabilă ci despre un sedan pe care-l poți folosi indiferent de condițiile pe care natura le aduce în mijloc de toamnă. Înainte de test-drive-ul propriu-zis, m-am gândit că ar fi util să-mi grupez zece impresii formate de către automobilul japonez.
1. Ultimul mohican;
Când James Fenimore Cooper a scris cartea asta în 1826 sunt sigur că nu s-a gândit că titlul ales va ajunge un fel de laitmotiv, atunci când discuți despre un ultim reprezentant să-i arogi și această titulatură. Nu cred că vom mai vedea motoare aspirate de 2.5 litri pe automobile importate oficial în Uniunea Europeană. Normele drastice ce urmează a fi aplicate în viitorul apropiat vor determina multe companii din industrie să-și regândească gama adusă pe bătrânul continent.
Mazda s-a încăpățânat cu motorul său, iar Mazda6 încă poate fi comandată cu acest agregat. Interesant este că în specificațiile sale spune că poluează 153 gr. de CO2 la 100 kilometri și nu sunt eu specialist, dar nu mi se pare mult. Un Logan cu trei cilindri de 1 litru ajunge la 113 gr. / CO2 pe kilometru, spre exemplu.
De fapt, discuția s-a dus într-o direcție greșită.
Un motor de 2.5 litri aspirat îl apreciezi dacă conduci mult în afara orașului. Nu ești future proof din punct de vedere tehnologic, ca taxe și impozite, asigurare etc. Totuși, pentru ce plătești aproape 35k euro?
Pentru un automobil ce-ți oferă rezerve importante de putere, ce funcționează silențios și nu-l prinzi pe picior greșit niciodată (aici ar trebui să pun o steluță pe care să o explic mai încolo), o accelerație liniară ce merge ceas și la viteze dincolo de limita legală, ambianță premium și ținută de drum sportivă, fără a sacrifica confortul. Nu mai discut și de partea de fiabilitate ce vine cumva la pachet (Mazda ocupă poziții fruntașe în topurile dedicate). Discutăm despre un motor rafinat în timp, fără turbo etc. Este capabil să urce până la 228 km/h, accelerația de la 0 – 100 km/h are nevoie de 8.1 secunde. Cifrele astea nu spun prea mult, iar un simplu test-drive la volanul lui Mazda6 îți arată de ce este capabil și de ce este apreciat de către pasionații din domeniu.
2. Sedanurile nu mai sunt pe val și într-un fel este păcat că sunt trecute în plan secund de către „SUV-uri ”
Nu sunt eu marele specialist în automobile, îl las pe Darius să fie omul cu opinii avizate. Mazda 6 este un sedan, iar această nișă de automobile se află cumva în moarte clinică sub avansul SUV-urilor ce au invadat piața, orice cutie mai mare de chibrit lansată în ultimii 2 – 3 ani primește apelativul SUV, până și Dacia Spring… 🤦♂️ Mi s-a părut ușor ciudat când Clarkson & co au făcut un fel de cortegiu funerar pentru Ford Mondeo într-un episod din The Grand Tour. Știți că Ford a spus că Mondeo nu mai primește un succesor.
A trecut vremea când Volkswagen Passat sau Skoda Superb se aflau la mare căutare și se situau în topul vânzărilor. În parcarea de la Asko erau multe CX30, CX-3, 3-uri, nu mai zic de CX-5 ce se vinde ca pâinea caldă, iar lista de așteptare presupune 4 – 5 luni de așteptare de la punerea unui avans (probabil, efect și al crizei de componente, containere & ce alte crize au mai apărut între timp în epoca pandemiei etc).
Un SUV în echipare similară unui sedan nu va fi niciodată la fel de dinamic, nu va oferi o ținută de drum la fel de bună și nici măcar nu va atinge valorile similare de consum. Îți aduci câțiva centimetri în plus, deși unele borduri din țara noastră se lasă greu escaladate și cu SUV-uri de off-road (bineînțeles, nu ai ce să cauți pe bordură, în primul rând).
Mazda 6 oferă spațiu suficient pentru 5 pasageri (poți sta lejer pe locurile din spate, chiar dacă ai peste 1.75 – 1.80 cm), spațiul de bagaje este suficient – 480 litri. Nu ajunge la valorile lui Skoda Superb, dar marele plus al unui sedan și în specia al Mazda6 este dat de o dinamică superioară.
3. Design, materiale și finisare ce amintesc de clasa premium;
Mazda nu se joacă în ce privește calitatea materialelor și atenția la detalii, iar Mazda6 nu face notă discordantă din acest punct de vedere. Încearcă să miști consola ce antamează selectorul pentru cutia de viteze, cotiera etc. Nu vei reuși să o miști în niciun fel. Sunt materiale moi și plăcute în atingere pe fețele superioare ale ușilor și pe bord, sunt materiale mai dure în partea inferioară, dar impresia de soliditate structurală persistă.
Sunetul pe care-l produce când închizi ușile mi-a amintit de BMW 540i. Antifonarea mi se pare a fi la cote înalte, capacul motorului are o protecție suplimentară + ce au adăugat în rest, iar motorul nici nu-l auzi, cu excepția dată de momentul în care apeși pedala de accelerație la podea.
În varianta de dotare Homura aduce piele la interior, iar scaunele față sunt încălzite și ventilate, iar cele spate sunt doar încălzite. Aici este love or hate, în sensul în care vrei culoarea asta la interior sau nu. Mi se pare că au vrut să pună confortul pe primul lung, iar susținerea laterală nu mi s-a părut a fi un element tratat cu importanță.
Mi-aș fi dorit ca volanul să aibă piele perforată în zona în care-ți ții mâinile, pentru un plus de grip. Cred că m-am obișnuit prea tare de la struțomobilul meu.
Echiparea Homura aduce jante negre și capace ale oglinzilor în aceeași culoare. Mi-aș fi dorit să meargă mai departe, iar zonele cromate din partea frontală și din jurul geamurilor laterale să fie aduse în aceeași nuanță coloristică.
4. Cutia automată = smooth operator;
Carlos Sainz este un pilot din Formula 1 ce cântă referenul ăsta după cursele sale bune în competiție.
Motorul de 2.5 litri de pe Mazda6 G194 Homura este exploatat printr-o cutie automată cu convertizor de cuplu ce dispune de 6 trepte. Îmi amintesc mai multe teste copiate de către AutoBild-ul românesc din cel german, iar pe diferite configurații de automobile (aceeași mașină cu cutie manuală sau automată, la Mazda – echipa AutoBild din Germania recomanda cutia manuală).
Nu știu de ce, dar această informație mi-a rămas în minte.
Presupun că tehnologia a mai avansat între timp, iar Mazda6 de 194CP cu cutie automată în 6 trepte îți livrează schimbări imperceptibile ale treptelor, cu excepția momentului când apeși accelerația în regim maxim. Va încerca să-ți aducă maximul de putere din cei 2488 cmc, cei 258 Nm sunt oferiți la 4000 rpm. Sunetul oferit de cele două țevi de eșapament posterioare va atrage atenția celor din jur (țevi reale, apropo, că acum sunt și modele premium ce aduc un design fake, de la Mercedes și până la Audi…). Primești și un fel de gol turbo, în sensul în care motorul trebuie să urce în rpm ca să-ți ofere viteza dorită. Mă refer la trecerea rapidă de la 40 – 50 km/h (când mașina stă pe la 1000 – 1500 rpm), spre viteze de peste 90 – 100 km/h.
Da. Avem o cutie cu convertizor de cuplu ce impresionează în mod plăcut. Poți trece în modul Sport sau Manual și schimbi vitezele de la padelele aflate în spatele volanului.
5. Sistemul multimedia este depășit ca design, interfață, camera cu vedere la 360 grade îți oferă o imagine ce pare desprinsă de acum un deceniu;
În primul rând, apreciez rotița ce permite navigarea. Se află pe tunelul median și amintește de sistemul pe care-l găsești la BMW. Ecranul permite și input tactil, dar doar atunci când ești staționat. Când ești în mers, poți să controlezi interfața prin rotița dedicată.
Este un ecran de 8 inch pe care Mazda îl are de o bună perioadă de timp în oferta comercială și mi se pare a fi depășit tehnologic. Ar fi putut să aducă noua unitate de 10.2 inci ce a debutat pe Mazda CX-5, ce are și o grafică îmbunătățită, iar camerele folosite în sistemul la 360 de grade sunt actualizate la o generație mai nouă, ai o imagine sticlă (dacă-mi permiteți o expresie ușor forțată).
Noul sistem de 10.2 inci are și o grafică actualizată. Dacă interfața nu-ți place, poți face trecerea spre CarPlay sau Android Auto (aplicație ce nu o găsești în store-ul Android și trebuie să o descarci sub formă de .apk… , în anul de grație 2021…). Update: Așa cum mi s-a semnalat în secțiunea de comentarii, Android Auto este preinstalat pe smartphone-urile mai noi și este suport și în țara noastră, din decembrie 2020. În cazul meu, am conectat telefonul la mașină și nu mi-a apărut niciun pop-up. Trebuia de fapt să intru în Setări / Android Auto / Conectează o mașină. Shame on me!
6. Audio din secțiunea premium;
Am văzut mai multe Mazda la lucru de-a lungul timpului și indiferent că aveau sisteme dedicate sau sunetul standard, mereu am dat de un sunet bine optimizat. O fi și de la cât de bine sunt izolate fonic etc.
Mazda 6 aproape că joacă în liga premium în ce privește experiența audio. Sunt 10 11 difuzoare de la Bose și în anumite melodii erau elemente pe care nu le descoperisem până atunci, aduce o anumită senzație de spațialitate, iar bass-ul este cu adevărat profund. Nu mai spun că în secțiunea multimedia poți să-l reglezi după propriile preferințe.
La maxim să zicem că bass-ul ajunge a fi acoperit de înalte și medii, dar pe la jumătate sau trei sferturi din puterea sa maximă mi se pare că ar fi maxim recomandat să setezi partea de multimedia.
7. Consum în medie de 8 – 9%;
Mi se par valori de consum destul de bune pentru un automobil din clasa medie. La Chevrolet Cruze sunt obișnuit cu valori similare, chiar ceva mai mari – motor aspirat de 1.8 litri de 141CP. De aici și așteptările ca Mazda 6 cu 2.5 litri și 194CP să consume mai mult. De fapt, consumă și peste 10% în medie dacă mergi exclusiv în oraș și adopți un condus în forță, cu multe accelerații etc.
Nu este un automobil de oraș, o cumperi ca să parcurgi distanțe mari în afara orașului, îți aduce confort în operare, un sedan GT dacă-mi permiteți expresia. La stilul meu mai bătrânesc aș fi putut obține în afara orașului și 6 – 7%.
8. Fără moduri dedicate care să facă trecerea între diferite stiluri de condus;
Aici îmi puteți atrage atenția în secțiunea de comentarii. Eu nu am văzut să ai opțiunea în a trece între mai multe moduri de condus, în genul Confort, Dinamic, Sport etc. Cumva să facă automobilul să se preteze pe scenarii distincte de condus, când vrei să favorizeze confortul sau un condus în regim alert și un răspuns mai vioi din partea cutiei și ansamblului motor.
Mi se pare că ar fi putut să te implice și mai mult și cei 2.5 litri să fie scoși și mai bine în evidență. Știu că modurile astea le simți cu adevărat la pachet cu suspensie adaptivă, ceea ce nu este cazul în această categorie de preț.
9. Mazda 6 are oglinzi ce necesită un timp de acomodare;
Până acum nu am sesizat asta, dar la Mazda 6 au dus oglinzile mai în spate față de montantul unde te-ai aștepta să le găsești, iar asta necesită o minimă perioadă de acomodare. După 2 zile, deja îmi realizasem cumva o setare a cât îmi rotesc gâtul spre a obține informații de la ce se întâmplă în spate. Vizibilitatea în spate nu-i strălucită, dar cum mi-a spus un amic, de ce ai oglinzi în lateral? Ăla de are camion cum se descurcă fără oglindă la interior?
10. Aș plăti 35k euro pentru Mazda 6 2021 G194 Homura?
După feedback-ul oferit în cele trei zile de către Mazda 6, probabil că da. Cum am spus și mai sus, nu este o achiziție făcută 100% rațional. În sensul în care discutăm despre un dinozaur, pardon, despre un automobil cu motor aspirat de 2.5 litri, cutie automată și fără tehnologii hibride care să ajute mult în condusul prin oraș. Plus că pe viitor, automobilele alimentate cu benzină și motorină vor fi scoase în afara orașelor prin taxe de intrare spre centru, parcări mai scumpe etc.
Mazda 6 este automobilul pe care-l cumperi ca să te deplasezi prin țară, pe distanțe mai lungi. Dacă firma și-l permite, face o alegere inspirată. Este cum am spus și la început, un ultim mohican pe străzile Europei.
Te poți juca cu configuratorul Mazda pe aici.