8 iulie 2024, una dintre cele mai grele zile din istoria TAROM – peste 50 de zboruri anulate şi pierderi estimate la peste 2 milioane de euro

/
/
8 iul. 24
/

TAROM continuă să rămână o companie problemă pentru statul român, aceasta fiind de ani buni o uriaşă gaură pentru bugetul ţării.

Înainte de a trece la subiectul acestui articol, vreau să vă spun că am aruncat un ochi pe listafirme.ro pentru a vedea cum a evoluat compania în ultimii ani şi ce am găsit este de plâns. Ultimul an cu profit înregistrat de companie a fost 2007, iar de atunci vorbim de pierderi anuale de zeci, chiar şi sute de milioane de lei.

Mai mult chiar, la nivelul anului 2022 (ultimul declarat) compania are capitaluri negative de 425 de milioane lei. Ştiu că nu mulţi sunteţi economişti sau contabili de meserie, dar într-o traducere simplificată, asta înseamnă că dacă mâine s-ar vinde toate activele TAROM (tot ce deţine entitatea juridică), compania tot ar mai avea de plătit cele 425 milioane lei. Rău, rău de tot.

Revenind la titlul din articol, 8 iulie 2024 va rămâne cu siguranţă în istoria TAROM drept una dintre cele mei grele zile ale existenţei sale. Într-un fel de grevă mascată, piloţii companiei au refuzat să mai zboare, astfel că peste 50 de zboruri au fost anulate. Aceste zboruri anulate au afectat mii de pasageri, unii cărora se estimează că TAROM va trebui să le plătească daune de peste 2 milioane de euro.

S-ar părea că decizia piloţilor este una dură, dar justificată, aceştia având salarii foarte mici şi condiţii grele de muncă. Conform lui Cezar Osiceanu, pilot TAROM, haosul creat astăzi a avut în spate mai multe cauze:

„1. Nu există piloți de rezervă, detașamentul Boeing are cu mai puțin 20 de piloți decât numărul minim necesar; ATR are cu mai puțin 22; Airbus la fel.

2. Majoritatea piloților din Tarom au deja ofertele de angajare imediată la companiile concurente.

3. Consiliul de Administrație și conducerea executivă și-au bătut joc efectiv de solicitările piloților.

4. Piloții au dus greul menținerii companiei pe linia de plutire și au veniturile echivalente cu cele din anul 2007 noi fiind în anul 2024 totuși.

5. Piloții au fost și sunt forțați să încalce Codul Muncii care obligă la doar cinci zile consecutive de zbor și două libere. Piloții zboară șase și chiar șapte zile consecutive nefiind acoperiți de nimic, din pontajul lor apar cinci zile doar și zilele suplimentare nu sunt plătite conform legii.

6. Condițiile de muncă și hrană sunt mizerabilă”.

Mai are rost să spunem ceva ?

Surse: airlinestravel.ro, adevarul.ro, sursa foto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Un robot umanoid a fost escortat de poliţia chineză, după ce a speriat (fără să vrea) o femeie în vârstă de 70 de ani

Numărul roboţilor umanoizi începe să crească în China, aşa că este normal să apară şi astfel de cazuri mai puţin obişnuite.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

TOP 10: Oferte eMAG din 12.03.26 (cel mai ieftin televizor QD-Mini LED pe diagonala de 139 cm și cu rată de refresh la 100Hz, espressor automat cu evaluare 4.56 / 5 din peste 100 de recenzii, stație de încărcare de 11kW etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un aparat electric de bărbierit din categoria premium, dar și o stație de încărcare PNI de 11kW, trifazat, cablu Type 2 și conectorul 7 pini sunt incluse.