SUV complet electric dezvoltat de la zero de Mercedes-Benz

/
/
8 iun. 16
/

Tesla are deja disponibil un SUV complet electric, Model X, iar cei de la Mercedes-Benz se pare că doresc să prindă și ei o felie din această zonă a pieței. Nu este ca și cum constructorul german nu ar avea în gamă vehicule electrice, doar că noul SUV nu se bazează pe un model deja existent în gamă.

Așadar, vorbim despre un SUV complet electric ce se află în faza de proiectare și dezvoltare și care nu folosește o platformă deja existentă. Conform declarațiilor unor înalți oficiali din cadrul companiei, vorbim despre un vehicul ce va avea un design unic cu trimiteri clare către caracterul eco al mașinii.

Primul prototip va vedea lumina reflectoarelor în cadrul Salonului Auto de la Paris, ce-și deschide porțile la sfârșitul lunii septembrie din anul acesta. El va marca începutul unei noi ere pentru constructorul din Stuttgart, cu o gamă de vehicule complet electrice care nu vor avea nimic în comun cu mașinile actuale din gamă. Ceva în genul a ceea ce a făcut deja BMW cu seria ”i”.

Mai mult, există indicii clare care arată direcția de dezvoltare pe care Mercedes-Benz o are planificată, existând șanse serioase ca acest producător să intre în campionatul de Formula E. Așa cum este Formula 1 pentru mașinile convenționale, Formula E reprezintă baza de testare a celor mai noi tehnologii pentru autovehiculele electrice.

Imaginea de la începutul articolului este a unui Mercede-Benz GLC. Momentan nu există nicio poză cu noul SUV complet electric de la Mercedes-Benz.

Sursa: Autocar.co.uk
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Piaţa auto de maşini noi din România pare că îşi revine, doar Dacia parcă merge cu frâna de mână trasă (minusul rămâne de peste 40%)

După o perioadă ianuarie – februarie foarte slabă, piaţa auto de maşini noi din România pare a-şi reveni, ajungând deja la 3 luni consecutive de creştere.

BYD Dolphin G DM-i a fost prezentat oficial drept un hatchback de segment B cu autonomie de peste 1000 de kilometri (rivalul direct al Daciei Sandero va ajunge şi în România)

BYD a prezentat oficial noul model BYD Dolphin G DM-i, un hatchback de segment B cu autonomie de peste 1000 de kilometri. Conform companiei chineze, acest model este primul gândit special pentru piaţa europeană.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce tip de baterie ar alege pentru o maşină electrică pentru un ciclu de utilizare de 8 – 10 ani (LFP sau NMC)

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.