TOP 5: Telefoane mobile de tip best-buy din oferta Digi Mobil în vara lui 2016

26/06/2016

RCS-RDS și-a actualizat portofoliul de telefoane mobile ce însoțește Digi Mobil, iar acum au în ofertă de la telefoane ultra low-cost până la produse high-end. Majoritatea smartphone-urilor listat au și 4G în TDD-LTE pe frecvența de 2600 MHz în banda 38. 

Am selectat 5 telefoane mobile ce consider că oferă o experiență de utilizare plăcută, smartphone-uri cu un raport preț / specificații bun. Aș spune să le luați în calcul, asta dacă doriți să cumpărați un smartphone alături de contractarea unuia dintre abonamentele existente în oferta operatorului telecom.

5. Allview X3 Soul Mini

Allview X3 Soul Mini

Preț – 699 lei sau 190 lei + 12 rate a 42 lei sau 6 rate a 84 lei sau 3 rate a 168 lei pe lună;

De ce merită a fi cumpărat?

Îl recomand celor interesați de un telefon cu design plăcut, compact, conectivitate bună și rezultate corecte ale camerei de 13 Megapixeli. Darius Pană l-a testat, iar impresiile formate sunt grupate în review. Folosește un display IPS de 5 inch cu rezoluție 1280×720 pixeli, procesor MediaTek quad-core pe ARM Cortex-A53, 1 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot combo ( dual-sim sau single sim + card microSD de până la 128 GB).

Știe 4G pe frecvența Digi Mobil, camera principală este de 13 Megapixeli, iar cea frontală de 5 Megapixeli, rulează Android 5.1 Lollipop. Apropo, abia acum am remarcat cât de mult seamană cu OnePlus X (cel puțin din imaginile folosite pe site-ul RCS-RDS).

4. Allview X2 Soul Style Plus

Preț – 799 lei sau 240 lei + 12 rate a 47 lei sau 6 rate a 94 lei sau 3 rate a 240 lei;

Motive în a-l cumpăra?

Pentru 100 de lei în plus față de X3 Soul Mini primești un smartphone cu 3 GB de memorie RAM. Este și unu dintre cele mai ieftine telefoane cu o astfel capacitate de memorie RAM, mă refer strict în ceea ce găsim pe canal oficial în țara noastră. Restul datelor tehnice sunt identice cu ceea ce găsim pe X3 Soul Mini cu mențiunea că are doar 6.95 mm grosime.

Camera de 13 Megapixeli folosește senzorul Samsung S5K3L2. Și aici este prezent un slot combo de tipul celui integrat de X3 Soul Mini. X3 Soul Mini și X2 Soul Style Plus folosesc un procesor MediaTek quad-core la 1.3 GHz pe ARM Cortex-A53 + Mali-T720 GPU. Nu trebuie confundat cu vechiul MTK pe 1.3 GHz și ARM Cortex-A7. Aici se oferă alte performanțe, l-aș compara cu Qualcomm Snapdragon 410.

Nu le cumpărați spre a rula cele mai complexe jocuri și aplicații din Google Play, dar la task-urile uzuale, browsing, YouTube, social media, joculețe – X3 Soul Mini și X2 Soul Style Plus se descurcă decent spre bine. Dacă folosești deja un smartphone din categoria high-end nu ai cum să treci spre aceste modele, mai degrabă le văd ca un upgrade pentru cei ce au început cu telefoane low-cost, dar și ca prim smartphone pentru clienții novici.

3. Xiaomi Redmi Note 3 

Xiaomi Redmi Note 3 212

Preț – 949 lei sau 410 lei + 12 rate a 45 lei sau 6 rate a 90 lei sau 3 rate a 180 lei;

De ce să mergi pe mâna lui Note 3?

L-aș fi pus pe prima poziție dacă avea slot pentru cardurile microSD sau dacă-l aduceau în configurația cu 32 GB spațiu de stocare. Trebuie să te mulțumești cu 16 GB la Note 3 și în mod real sunt în jur de 12 GB. Am folosit o bună perioadă un LG Nexus 5 cu 16 GB și pot să spun că m-am adaptat. Nu sunt niciun un utilizator ce pune multe jocuri pe smartphone sau îl încarcă cu sute de fișiere mp3 sau filme în format full HD.

Poți să folosești un Redmi Note 3 pentru browsing, YouTube, fotografii, câteva jocuri și fișiere. Există o limitare pe care un simplu slot pentru cardurile microSD ar fi înlăturat-o.

Revin la întrebare – merită pentru că primește suport software pe o perioadă mai lungă de timp, există suport și din partea dezvoltatorilor de custom ROM-uri, are specificații hardware foarte bun pentru prețul plătit, se descurcă la capitolul captură foto și video.

Cosmin Mușat l-a testat intensiv, iar toate detaliile le găsiți în recenzia sa. Este un smartphone pe care clienții Digi Mobil l-au cerut, iar RCS-RDS a ascultat de dorința lor, păcat că nu s-au orientat spre modelul cu 32 GB spațiu de stocare. Repet, în afară de acest neajuns, Redmi Note 3 merită bănuții ceruți pe el.

2. Lenovo Vibe S1 Lite

Lenovo-Vibe-S1-Lite

Preț – 949 lei sau 410 lei + 12 rate a 45 lei sau 6 rate a 90 lei sau 3 rate a 180 lei;

Din păcate, Lenovo România nu este capabil să ofere telefoanele din portofoliul său spre review. În cazul lui Lenovo Vibe S1 Lite și Lenovo A7010 a trebuit să mă bazez pe materialele redactate de către site-urile de specialitate din dot com.

De ce să cumperi un S1 Lite?

Specificații cât de cât ok pentru prețul cerut, dar și un design ce-l duce mai degrabă spre nișa premium – display IPS de 5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, procesor MediaTek octa-core la 1.3 GHz, 2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare, spate ușor curbat, cameră de 13 Megapixeli și frontală de 8 Megapixeli cu LED flash, baterie de 2700 mAh, rulează Android 5.1 Lollipop. Nu sunt fan al interfeței grafice, al launcher-ului preinstalat, dar se rezolvă rapid cu Nova sau Google Now.

1. Lenovo A7010

Lenovo-Vibe-X3-Lite-A7010

Preț – 1099 lei sau 550 lei + 12 rate a 46 lei sau 6 rate a 92 lei sau 3 rate a 184 lei;

Interesant, prețul s-a actualizat de pe la 1300 – 1400 lei spre 1099 lei. Pe alte meleaguri îl găsiți sub denumirea Lenovo Vibe K4 Note sau Lenovo Vibe X3 Lite. În țara noastră l-au denumit mai puțin inspirat – Lenovo A7010.

De ce să bagi un A7010 în buzunar?

Pentru că la 1099 lei primești un smartphone mid-range complet. Are un display IPS de 5.5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3, folosește un procesor MediaTek octa-core la 1.3 GHz, 2 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare și slot pentru cardurile microSD, dual-sim cu suport pentru 4G-ul Digi Mobil, cameră de 13 Megapixeli cu detecție de fază și cameră frontală de 5 Megapixeli, baterie de 3300 mAh, 158 gr.

Elemente ce-l individualizează față de alte telefoane mid-range – Wi-Fi ac, sunet ce beneficiază de tehnologia Dolby Atmos, speakere stereo frontale.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.