OnePlus 3 și de ce stocurile sunt insuficiente

/
/
13 oct. 16
/

OnePlus 3 este unul dintre cele mai căutate telefoane Android din segmentul open market. În România ajunge și prin magazinul online european, cu garanție și toate cele. În momentul de față nu reușesc a produce suficiente produse spre a acoperi cererea, de aici și timpul de așteptare ce se duce spre peste 4 săptămâni. 

AndroidAuthority afirmă că problema producției lui OP3 ar fi legată de aprovizionarea cu ecranele AMOLED de 5.5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli. Ar fi cerere mare pentru display-urile fabricate de către Samsung și de aici lipsa unităților necesare spre OP3. Nu aș vrea să intru pe teoria conspirației, dar s-ar putea ca Samsung să-i pună în așteptare ca să mai reducă din succesul terminalului made in China.

La un moment dat, CEO-ul OnePlus ar fi căutat o posibilitate să treacă pe paneluri IPS ca să evite problemele întâmpinate cu stocurile de display-uri AMOLED. Ei folosesc un AMOLED cu modificări minore – contrast și temperatură de culoare și luminozitate mai bună în mediul ambiant. Din păcate nu l-am testat ca să-l compar cu GALAXY S7 și să trag concluzii, dacă cu adevărat se apropie de Super AMOLED-ul Samsung.

S-ar putea să fie și o mică campanie de marketing, ei având mereu un stil neconvențional din acest punct de vedere.

Sursa: AndroidAuthority.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: OnePlus 3
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.