Noul Opel Astra este disponibil în România la preţuri ce pornesc de la 19.500 euro

/
/
23 dec. 21
/

Opel a prezentat a şasea generaţie de Opel Astra în vara acestui an şi iată că la câteva luni distanţă acest model este disponibil la comandă şi în România.

Preţurile pentru noul Opel Astra pleacă de la 19.500 euro, aceasta fiind varianta hatchback cu motor de 1.2 litri benzină, 110 CP, cutie manuală şi nivel de echipare Astra. Primul preţ pentru motor diesel de 1.5 litri şi 130 CP este de 22.300 euro în echipare Edition, iar pentru varianta plug-in hybrid de 180 CP vorbim de un preţ de plecare de 33.080 euro în echipare Edition (noul Opel Astra este disponibil în cinci versiuni de echipare: Astra, Edition, Elegance, GS Line şi Ultimate).

Există şi o variantă break denumită Opel Astra Sports Tourer, iar aceasta are un preţ de plecare de 20.340 euro în versiunea cu motor de 1.2 litri benzină, 110 CP, cutie manuală şi nivel de echipare Astra.

Toate aceste preţuri sunt cele standard, fără a include programul Rabla sau alte reduceri oferite de dealeri.

Ce ştim despre noul Opel Astra ?

Maşina vine cu un design schimbat, unul ce va fi cu siguranţă pe placul tinerilor. Avem multe unghiuri ascuţite, cât şi design-ul frontal Opel Vizor, cel care va domina estetica maşinilor Opel în anii următori. Producătorul german a implementat un sistem de iluminare cu matrice Intelli-Lux LED Pixel Light cu 168 de elemente LED, cât şi un sistem cu tehnologie LED pentru stopuri.

La nivel de dimensiuni noul Opel Astra este superior generaţiei anterioare (Opel Astra K). Avem o lungime de 4.374 mm (+4 mm), o lăţime de 1.860 mm (+51 mm), ampatament de 2.675 mm (+13 mm) şi un portbagaj de 422 litri (+52 litri). Doar înălţimea este ceva mai mică, 1.470 mm (-15 mm).

Interiorul este puternic digitalizat, planşa de bord dispune de două ecrane de 10 inci fiecare, reprezentanţii Opel afirmând că şi-au dorit să reducă pe cât posibil prezenţa butoanelor fizice. Un alt aspect ce lipseşte pe foarte multe maşini în prezent este suportul wireless pentru Apple CarPlay şi Android Auto.

Opel promite un plus de confort în noul Opel Astra, scaunele fiind mult mai ergonomice. Acestea au certificare AGR (atestă ideea unui spate sănătos) şi vor fi disponibile cu piele Nappa sau Alcantara. În unele versiuni avem şi masaj pentru şofer sau funcţie de ventilaţie.

Sursa: automarket.ro
Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

BYD Dolphin G DM-i a fost prezentat oficial drept un hatchback de segment B cu autonomie de peste 1000 de kilometri (rivalul direct al Daciei Sandero va ajunge şi în România)

BYD a prezentat oficial noul model BYD Dolphin G DM-i, un hatchback de segment B cu autonomie de peste 1000 de kilometri. Conform companiei chineze, acest model este primul gândit special pentru piaţa europeană.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce tip de baterie ar alege pentru o maşină electrică pentru un ciclu de utilizare de 8 – 10 ani (LFP sau NMC)

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

Mai multe ţări africane vor să interzică maşinile cu motoare termice pentru a le înlocui cu cele electrice (şi totul pe repede înainte, mai devreme decât Uniunea Europeană)

În 2024 vă scriam un articol despre Etiopia, prima ţară din lume care a interzis prin lege vânzarea de maşini noi cu motoare termice. În mod surprinzător pentru Etiopia justificarea nu a fost una ecologică, ci economică. Etiopia a importat în 2023 combustibil fosil de 6 miliarde de dolari, iar ţara avea un deficit mare…