Producătorul auto Geely (deţinătorul mărcilor Volvo, Lotus sau Polestar) vrea să cumpere Meizu pentru a intra pe piaţa telefoanelor inteligente

/
/
21 ian. 22
/

Vă mai aduceţi minte de Meizu ? În urmă cu 6-7 ani acest producător de smartphone-uri se bătea pe piaţa locală cu Xiaomi, vânzările şi cotele de piaţă fiind destul de apropiate. Diferenţa dintre cele două companii a fost făcută în momentul în care s-a decis ieşirea pe piaţa globală.

Xiaomi a venit cu o strategie excelentă, devenind în prezent al treilea cel mai mare producător de telefoane inteligente, în timp ce Meizu s-a scufundat, vânzările sale anuale din prezent fiind sub 1 milion de unităţi.

Sunt şanse foarte mari ca în 2022 brandul Meizu să dispară de pe piaţă, acesta fiind scos la vânzare. Din fericire pentru companie există interes pentru ea, producătorul auto Geely, deţinătorul mărcilor Volvo, Lotus sau Polestar, fiind în pole position pentru achiziţie. Negocierele sunt avansate, astfel că tranzacţia are toate şansele de a se finaliza cu succes.

Geely are atât de multă încredere în această variantă, încât a creat o companie nouă denumită Xingji Times ce a atras deja angajaţi pe poziţii cheie de la ZTE, Xiaomi sau Oppo. Există deja şi o înţelegere cu Foxconn pentru partea de producţie efectivă.

La cum văd eu problema, tranzacţia este ca şi realizată. Faptul că abia acum a apărut în presa chineză această informaţie, nu face decât să ne confirme certitudinea achiziţiei.

Via: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.