WhatsApp ar putea introduce funcția de editare a mesajelor trimise

/
/
1 iun. 22
/

Serviciul WhatsApp, preferat de peste 2 miliarde de utilizatori, mai adaugă din când în când câte o nouă funcție. De exemplu, luna trecută am aflat că grupurile vor putea include până la 512 persoane, față de 256 cât era posibil înainte, dar și că dimensiunea maximă a fișierelor pe care le poți trimite ajunge la 2 GB, față de doar 100 MB.

Doar că, deși binevenite, aceste noi facilități nu reprezentau neapărat o urgență. Pe de altă parte, mă miră faptul că de la lansarea acestui serviciu și până acum nu există posibilitatea de a edita un mesaj deja trimis. Da, momentan poți șterge mesajul dorit, compune un altul și ajungi cam la același rezultat. Doar că te cam scarpini peste cap, nu?

Ei bine, se pare că dezvoltatorii aplicației WhatsApp lucrează la introducerea posibilității de a edita un mesaj deja trimis. Cei care au făcut această descoperire au aflat asta dintr-o versiune Beta a aplicației pentru Android, dar, dacă totul va decurge conform planului, nu văd de ce nu ar fi introdusă noua funcție și pe variantele iOS și desktop.

În fine, se pare că și cu circa 5 ani în urmă s-ar fi descoperit că o astfel de implementare era în lucru, doar că a fost abandonată, după cum putem observa cu toții la acest moment. Sper că data asta cei de la WhatsApp să-și dea mai tare silința, fiindcă este cu siguranță o funcție utilă și, în măsura în care mă pot pronunța pe subiect, nici nu mi se pare ceva extrem de dificil de realizat.

Sursa : SamMobile.com
Categorii: Software
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…

Lista de telefoane mobile și tablete HONOR ce va primi update la MagicOS 11 bazat pe Android 17 – calendarul de update oferit oficial

HONOR a oferit calendarul de update la MagicOS 11 ce a fost dezvoltat pe Android 17, iar lista de telefoane mobile și tablete o descoperiți în rândurile următoare.

Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium

Potrivit unui nou raport al presei americane, Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium.