Piața telefoanelor pliabile în Q1 2022 – Samsung lider autoritar cu circa 75% cotă de piață

/
/
2 iun. 22
/

Trendul vânzărilor în piața telefoanelor mobile pe segmentul dispozitivelor pliabile este în continuă creștere. De exemplu, în Q1 2022, față de aceeași perioadă a anului trecut, cota de piață a pliabilelor a crescut cu nu mai puțin de 571%. Chiar și așa, Q1 2022 nu a fost cel mai bun trimestru pentru telefoanele pliabile, numărul unităților vândute fiind de 2.22 milioane, față de nu mai puțin de 4.2 milioane unități în Q4 2021. Este adevărat că acel trimestru este cel care cuprinde și perioada sărbătorilor de iarnă, iar anul acesta am putea vedea cu totul alte cifre.

În fine, revenim la Q1 2022 și facem precizarea că Samsung nu are practic rival în segmentul smartphone-urilor pliabile. A reușit ca prin modelele Galaxy Flip3 (aproximativ 51% cotă de piață pe pliabile) și Galaxy Fold3 (circa 24%) să-și adjudece primele două poziții și să aibă cumulat doar prin acestea o cotă de piață de aproape 75%. Huawei P50 Pocket s-a apropiat foarte tare de Fold3 și așa se face că cele trei smartphone-uri pliabile se duc către 91% cotă totală din piața de telefoane pliabile pe Q1 2022.

Dacă ne gândim că Samsung are planuri mari pentru Galaxy Flip4 și Galaxy Fold4, care, din câte se pare, vor veni și cu prețuri ceva mai așezate, dar și cu specificații demne de flagship-uri, atunci este foarte probabil ca gigantul sud-coreean să-și mențină poziția de lider autoritar pe zona de smartphone-uri pliabile.

Este pe cât se poate de clar că în 2 – 3 ani vom vedea din ce în ce mai multe telefoane pliabile și că acestea vor ajunge și în segmentul mid-range, așa că ușor-ușor aceste dispozitive nu vor mai fi doar apariții exotice, ci la ordinea zilei.

Sursa: DisplaySuplyChaiin.com via Fudzilla.com
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Bursa zvonurilor: Elon Musk pregăteşte terenul pentru cumpărarea Verizon, una dintre cele mai mari companii globale de telecomunicaţii

O informaţie interesantă a apărut săptămâna aceasta pe radarul numit „bursa zvonurilor” şi anume că Elon Musk ar pregăti terenul pentru achiziţia Verizon, una dintre cele mai mari companii globale de telecomunicaţii.

Samsung testează interfaţa One UI 9 bazată pe Android 17 pe aproape 50 de device-uri Samsung Galaxy (iată care sunt acestea)

Samsung pregăteşte noul val de actualizări, cel pentru interfaţa One UI 9 bazată pe Android 17. Conform unor surse apropiate de producătorul sud-coreean, în prezent se testează la nivel intern această ultimă iteraţie software pe un număr impresionant de device-uri.

Smart TV TCL 65C7L – prezentare (Panou Premium SQD-MiniLED, sunet Bang & Olufsen, Google TV 14 și preț decent)

În ultimele zile am avut la dispoziție un smart TV TCL 65C7L despre care am putut descoperi multe, însă nu suficiente cât să pot redacta un review complet. Chiar și așa, consider că în prezentarea de față voi acoperi destul de mult, pot veni cu destule detalii cât să vă puteți face o impresie cât…