Cât de ieftini / scumpi sunt carburanţii în România în comparaţie cu alte ţări europene ?

/
/
20 iun. 22
/

Preţurile carburanţilor au crescut constant în ultima perioadă, iar acest aspect îl simţim toţi în buzunarele noastre. Un plin de azi este cu mult mai scump decât un plin de acum o lună, trei luni, şase luni, un an. Raportat la un 12 luni cred că vorbim în unele cazuri de o creştere a preţului cu cel puţin 45 – 50%.

Şi pentru că preţurile au crescut peste tot în ţările democratice, m-am gândit să fac o comparaţie între ţările europene (am pus şi Belarus sau Rusia, chiar dacă aici democraţia este un simplu concept), să vedem cine stă mai bine sau mai rău decât România.

În tabel am prins preţurile medii din fiecare ţară la benzina şi motorina standard valabile la 13 iunie (la această dată am găsit cele mai recente cifre centralizate). Schimbul valutar a fost făcut la un curs de 4.9425 lei / euro.

Iată ce a ieşit:

Observaţi că preţuri bune vs România găsim în Belarus (-61% la benzină şi -63% la motorină), Rusia (-50% la benzină şi -52% la motorină), Malta (-23% la benzină şi -35% la motorină), Turcia (-12% la benzină şi -16% la motorină) şi Slovenia (-10% la benzină şi -10% la motorină). În general ţările non-membre UE au preţuri mai mici.

La polul opus vs România descoperim Norgevia (+48% la benzină şi +34% la motorină), Danemarca (+46% la benzină şi +19% la motorină), Finlanda (+45% la benzină şi +28% la motorină), Islanda (+43% la benzină şi +29% la motorină) şi Suedia (+26% la benzină şi +34% la motorină). Şi aici se observă un tipar şi anume ţările nordice au cele mai mari preţuri la carburant.

Ca o observaţie de final, 🇬🇷 aruncaţi un ochi pe Grecia 🇬🇷 . La benzină avem un cost cu aproape 38% mai mare decât în România, adică un preţ de aproape 2.4 euro / litru. Mare atenţie pentru cei care se duc cu maşina în Grecia anul acesta, preţul carburanţilor este cu mult mai mare decât în România, în special la benzină.

PS: Preţul din Ungaria este preţul standard, înainte de plafonarea de stat.
Categorii: gAuto, Recomandari
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.

CEO-ul Fiat critică testele Euro NCAP (au devenit de neînţeles pentru cumpărători)

Testele de siguranță Euro NCAP reprezintă din 1997 un reper fundamental pentru industria auto europeană. Un scor maxim de 5 stele a funcționat ani la rând ca o garanție de marketing indispensabilă pentru vânzările de mașini noi. În ultimii ani însă, schimbările frecvente de metodologie au transformat grila de evaluare într-o ecuație tot mai greu…