Record de întârzieri şi curse anulate pe Aeroportul Henri Coandă în perioada 30 iunie – 6 iulie, WizzAir fiind lider la acest capitol

/
/
7 iul. 22
/

Luna trecută vă spuneam că aeroporturile şi companiile aeriene din Europa nu fac faţă solicitărilor, astfel că zilnic sunt anulate sute de zboruri.

Cu cât intrăm mai mult în perioadă de vârf a sezonului estival, cu atât situaţia devine mai dificilă. Din păcate Aeroportul Henri Coandă (cel mai mare din România) nu face notă discordantă, astfel că în perioada 30 iunie – 6 iulie a fost înregistrat un număr record de întârzieri şi curse anulate.

Conform reprezentanţilor Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), în perioada menţionată anterior au fost 957 de zboruri cu întârzieri mai mari de 30 de minute şi 56 de curse anulate.

Din cele 957 de zboruri cu întârzieri, WizzAir a avut 264 de zboruri (lider detaşat), Tarom 162 de zboruri, Ryanair 148 de zboruri şi Blue Air 99 de zboruri. Din cele 56 de zboruri anulate, WizzAir a avut 23 de zboruri, Ryanair 6 zboruri şi Tarom 4 zboruri.

Gândiţi-vă că dintr-un total de 2357 de zboruri operate pe aeroport în perioada 30 iunie – 6 iulie, peste 40% au avut întârzieri de peste 30 de minute. Cam mult aş spune.

Companiile aeriene care au operat aceste zboruri au comunicat că întârzierile au fost generate de cauze precum rotația aeronavei sau a echipajului, restricțiile pe rută, lipsa echipajului (piloți sau însoțitori de bord) sau a aeronavei, încărcarea/descărcarea obiectelor voluminoase, facilitățile de aeroport sau defecțiuni ale aeronavei.

Deci, pe unde plecaţi în vacanţa de vară ?

Sursa: agerpres.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 2.10.26 (cel mai mare televizor OLED de la Samsung în ediție 2026, telefon mobil cu baterie de 9210 mAh și 512 GB stocare la promoție, cel mai avansat monitor OLED LG pe diagonala de 39 inci etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi veți descoperi un rucsac de la un brand cunoscut pentru produsele sale ce trec proba utilizării în timp, dar și o stație de încărcare cu panou solar ce-l puteți achiziționa separat, ambele din oferta Anker.

TOP 10: Oferte eMAG din 1.10.26 (televizor cu panel SQD-MiniLED de 164 cm și rată de refresh la 144Hz – reducere de 20%, laptop de gaming Lenovo cu display OLED și placă grafică NVIDIA GeForce RTX 5060 8 GB GDDR7, aspirator vertical Dyson cu evaluare 4.52 / 5 din 152 de review-uri etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un telefon mobil Motorola ce impresionează prin culorile sale aprobate alături de Pantone - Zinfandel / Burgundy și Titan / Dark Blue. Și specificațiile sale sunt destul de bune pentru anul în care ne aflăm.

Huawei Watch D3 – review (Dispozitiv medical avansat camuflat într-un smartwatch elegant) 

Gama de smartwatch-uri Huawei se extinde constant, fiind introduse, pe lângă seria Watch GT 7 și Watch GT 7 Pro, și modelele Watch 6 și WWatch 6 Pro, precum și Watch D3, așa cum v-am anunțat încă de la început de septembrie 2026. Astăzi vedem cum se prezintă la raport cel mai performant smartwatch în…