Tiny house – casa ce o poți lua cu tine la munte sau la mare

/
/
7 dec. 22
/

Un nou concept de locuință începe să devină și la noi în țară din ce în ce mai popular, acela de tiny house. La o căutare pe Google vom descoperi numeroși producători autohtoni, cât și multiple locuri de cazare în astfel de căsuțe.

Deși nu există o definiție general valabilă, prin tiny house înțelegem o casă aflată pe o platforma mobilă, aceasta încadrându-se, cu tot cu platformă, în dimensiunile ce permit circulația pe drumurile publice fără autorizații suplimentare – aproximativ 2.5 m lățime, 4 m înălțime, iar lungimea se oprește undeva pe la 8.5 m (limitată mai mult de greutate).

Căsuța este prinsă de platforma (remorcă), doar pentru a fi transportată în siguranță, la nevoie putând fi ridicată pe niște picioare de sprijin reglabile. Nu trebuie confundată cu o casă mobilă, care are o lățime de până la 3 m, are roți atașate ce nu permit transportul pe șosele decât cu vehicule speciale și autorizații pentru transport agabaritic. Deasemenea, nu le putem compara cu rulotele, acestea din urmă fiind destinate drumurilor lungi și au o greutate mult mai mică.

O căsuță “tiny” este construită cu tehnologii oarecum clasice (nu la noi în țară), pe structură de lemn sau metalică, la interior fiind placate cu gipscarton sau lambriuri, iar la exterior finisajele sunt în general din lambriuri de lemn/PVC sau tablă. Poate beneficia de toate utilitățile, inclusiv baie de dimensiuni comparabile cu cele dintr-un apartament mic. Este concepută a fi transportă de maxim 2 ori pe an și nu pe distanțe foarte lungi. În general are ca destinație casă de vacanță, casă de oaspeți, birou în afara locuinței, dar nu sunt puține cazurile în care sunt folosite ca locuință permanentă. Poate fi de tip “plug-in”, se conectează la utilități, sau “off grid”, independentă.

Avantaje

🏠 mobilitatea – se transportă relativ ușor, de exemplu primăvara la mare și toamna la munte

🏠 nu necesită autorizații sau omologări – doar remorca este omologată și înscrisă, căsuța fiind încărcătură.

🏠 construcție personalizată – se face după nevoile proprietarului, iar mobilierul este ca într-o casă normală.

🏠 costuri de întreținere scăzute – dimensiunile mici vin cu costuri mici, iar în cazul celor off grid chiar 0.

Dezavantaje

🏠 evident spațiul – deși în cazul acestor căsuțe spațiul este foarte bine valorificat, acesta este destul de limitat.

🏠 prețul de achiziție – prețul unei tiny house este destul de ridicat raportat la suprafață. Asta deoarece beneficiază de toate utilitățile unei case normale (instalații electrice, sanitare), este construită personalizat și nu are componente prefabricate ceea ce impune multă manoperă. În plus, nici costurile platformei nu sunt tocmai modice (pleacă de la câteva mii de euro, în funcție de dimensiuni).

Sursă foto: Adobe Stock
Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: locuinta, tiny house
Cosmin Pană
Este pasionat de automobile, soluții de energie verde și..., case pe structură de lemn. Așa că deja anticipați care sunt nișele de care se va ocupa pe site.

Care credeţi că sunt şansele ca într-un orizont de 5 – 10 ani să se producă maşini Geely la uzina Dacia de la Mioveni?

Uzina Dacia de la Mioveni a fost cândva perla coroanei pentru grupul Renault, însă în ultima perioadă costurile de producţie au crescut simţitor, iar politica românească se află într-o etapă extrem de imprevizibilă, una ce nu permite francezilor implementarea unei strategii concrete pe un orizont de câţiva ani.

Cum se prezintă clasamentul operatorilor telecom din România la jumătatea anului 2026 după numărul de clienţi?

Piaţa telecom din România trece printr-o oarece aşezare în prezent, deoarece începând cu 1 iulie 2026 am rămas cu doar trei operatori (după cum probabil ştiţi deja, 30 iunie 2026 a fost ultima zi de prezenţă oficială Telekom în ţara noastră).

TOP 10: Gadgets de care ai nevoie la început de an școlar / universitar

Vara este cu siguranță anotimpul favorit al tuturor elevilor și studenților întrucât este… vacanță. Însă cum toate au un sfârșit, apropierea toamnei înseamnă că trebuie să începi deja pregătirile pentru un nou an școlar, respectiv universitar, după caz. Campaniile promoționale de tipul „Back To School” sunt deja active sau urmează a fi lansate în scurt…