Mașina zburătoare – 3 exemple care confirmă că viitorul este aici

/
/
31 dec. 22
/

Deși pe piață există de câțiva ani “mașini zburătoare”, adică mașini care se transformă în avion, deci au nevoie de un spațiu relativ mare pentru a decola, adevărata revoluție a avut loc odată cu lansarea vehiculelor de dimensiuni compacte ce decolează vertical (drone cu pasageri).

httpvh://youtu.be/GAVwYIvmNEM

Jetson one – are un șasiu din aluminiu și fibră de carbon și cântărește doar 86 kg. Cele 8 motoare electrice produc un total de 88 kw, iar bateriile permit o autonomie totala de aproximativ 20 minute de zbor cu o viteză maximă de 102 km/h, limitată electronic. Transporta un singur pasager-pilot cu greutatea maximă de 95 kg, ce nu are nevoie de licență de zbor. Poate zbura în siguranță și când unul din cele 8 motoare cedează și beneficiază în plus de o parașută balistică ce se declanșează automat în situațiile neprevăzute.

La prețul de 92.000 de dolari nu este tocmai un chilipir, dar chiar și așa, toată producția pentru anul 2022 și 2023 a fost deja vândută.

httpvh://youtu.be/t2ur-kCuuoE

AIR ONE – Cele 8 motoare electrice produc o putere maximă de 771 CP ceea ce asigură o viteză maximă de 250 km/h. Viteza de croazieră este de 161 km/h, cu o autonomie de 177 km. Bateriile se încarcă de la 0 la 100% în o oră și de la 20% la 80% în 30 min. Poate transporta 2 pasageri și bagajul acestora atât timp cât se încadrează într-o greutate totala de 250 kg.

Deocamdată este în faza de omologare, a primit deja numeroase precomenzi, asta și datorită prețului de doar 150.000 dolari (trebuie să ținem cont că o supermașină de putere comparabilă poate fi mult mai scumpă).

httpvh://youtu.be/nd5gbcQJ1nQ

XPENG X2 – a realizat primul zbor public în octombrie anul acesta în Dubai și se preconizează a fi lansat în 2024. Poate transporta 2 pasageri, niciunul dintre aceștia neavând rolul de pilot, zborul realizându-se autonom. Are doar 560 kg, datorită șasiului realizat aproape în întregime din fibră de carbon și obține un timp de zbor de 35 minute cu o viteză maximă de 130 km/h. Și modelul acesta beneficiază de parașută balistică și poate ateriza în siguranță fără unul din cele 8 motoare. Prețul nu a fost comunicat încă, dar se preconizează a se încadra între 150.000 și 250.000 de dolari.

Sursa: Jetson One / AIR ONE / XPENG X2 
Categorii: gAuto
Cuvinte cheie: drona, masina, masina zburatoare
Cosmin Pană
Este pasionat de automobile, soluții de energie verde și..., case pe structură de lemn. Așa că deja anticipați care sunt nișele de care se va ocupa pe site.

Viitoarele modele Dacia ar putea veni echipate cu un motor termic ce funcţionează sub apă

În 2024 grupul Renault şi compania chineză Geely au anunţat înfiinţarea oficială a companiei Horse Powertrain Limited, cea care va furniza noi motoare termice pentru mărci precum Renault, Dacia, Alpine, Nissan, Geely, Mitsubishi, Volvo sau Proton.

Societatea de Transport Bucureşti (STB) SA a intrat oficial în insolvenţă

Societatea de Transport Bucureşti (STB) SA, compania care asigură transportul public de suprafaţă din capitala României, a intrat oficial în insolvenţă.

Aceasta este noua Dacia Spring – este produsă în Europa pe o platformă nouă, dar păstrează prețul similar cu al generației trecute

Prima generație Dacia Spring a fost prezentată în versiunea de serie în octombrie 2020, cu primele livrări fiind făcute în primăvara anului următor. În februarie 2024, micuțul EV a primit un facelift consistent care a aliniat designul cu cel al actualului Duster. Astăzi Dacia prezintă în premieră noua generație a primului EV din gamă. Noua…