Uniunea Europeană amendează Meta (Facebook) cu 1.2 miliarde de euro pentru încălcări de legi asociate GDPR-ului

/
/
22 mai 23
/

În urmă cu doar două zile vă spuneam că Meta (Facebook) va primi o amendă record din partea Uniunii Europene, una ce s-ar putea duce înspre 1 miliard de euro.

Se pare că am fost destul de optimist când am estimat acea valoare, deoarece în urmă cu doar câteva ore Agenţia Europeană de Protecţie a Datelor a anunţat că amendează Meta cu 1.2 miliarde de dolari pentru că a transferat în mod sistemic datele utilizatorilor din Uniunea Europeană către servere din Statele Unite ale Americii.

Amenda vine după o investigaţie a Autorităţii Irlandeze de Protecţie a Datelor Personale ce a arătat că Meta a trimis în ţara de origine datele europenilor, deşi începând cu anul 2020 nu mai există un acord oficial de transfer de date între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.

De asemenea, compania americană a fost somată să suspende orice transfer de date cu caracter personal către serverele din Statele Unite ale Americii, iar dacă nu implementează aceste schimbări în următoarele 6 luni este pasibilă de o nouă amendă, una şi mai mare.

Meta a declarat oficial că va ataca în instanţă decizia Agenţiei Europene de Protecţie a Datelor. Adică nu va plăti nimic ani buni, iar la final va câştiga în instanţă sau va fi obligată să plăţească doar o mică parte din amendă (cam aşa funcţionează amenzile Uniunii Europene date giganţilor din diverse domenii).

Sursa: bloomberg.com
Categorii: Facebook
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Meta închide aplicaţia Facebook Messenger pentru Windows şi MacOS

Reprezentanţii Meta au demarat o campanie de informare a utilizatorilor legată de închiderea aplicaţiei Facebook Messenger pentru Windows şi MacOS.

Orice discuţie purtată cu Meta AI în Facebook, Instagram sau WhatsApp va putea fi folosită „împotriva ta” prin reclame personalizate

Bănuiesc că aţi observat în ultimele luni că pe Facebook, Instagram sau WhatsApp puteţi discuta şi cu inteligenţa artificială, cu aşa numita Meta AI.

Comisia Europeană amendează Apple şi Meta (Facebook, Instagram, WhatsApp) cu 500 de milioane euro, respectiv 200 de milioane euro

Prin intermediul unui comunicat oficial postat în cursul zilei de astăzi (23 aprilie 2025) pe site-ul oficial al Comisiei Europene, autoritatea a confirmat aplicarea de două noi amenzi astfel: