Primăria Constanţa a interzis trotinetele electrice Bolt şi Lime (Uber) pe motiv că acestea pun în pericol siguranţa traficului rutier şi pietonal

/
/
13 aug. 23
/

Anul trecut am fost în luna septembrie în Mamaia şi îmi aduc aminte că găseai trotinete electrice la tot pasul, cel puţin pe Bulevardul Mamaia erau cu zecile.

Din păcate în acest sezon estival turiştii nu s-au putut bucura de ele, asta deoarece Primăria Constanţa a refuzat să prelungească autorizaţiile de funcţionare pentru companiile Bolt şi Lime (Uber). Cele două companii nu au făcut niciun fel de informare către utilizatori, însă contactaţi de către reporterii Info-Sud-Est, reprezentanţii primăriei au oferit mai multe detalii:

“Din cauza numeroaselor încălcări ale prevederilor regulamentului, actele administrative emise pentru anul 2023 nu au mai fost prelungite…S-au constatat şi alte încălcări ale regulamentului, precum staţionarea pe partea carosabilă, în dreptul trecerilor de pietoni, a staţiilor de autobuze şi pe pistele de biciclete. Multe trotinete electrice blocau căile de acces în blocuri şi alte instituţii publice, staționau în zona spaţiilor verzi şi a altor perimetre interzise (faleze, zona peninsulară etc.) uneori şi trei zile, deşi aveau staţii alocate pe toata raza municipiului Constanţa. Au fost dispuse zeci de măsuri tehnico-administrative de ridicare de pe domeniul public a trotinetelor electrice aparţinând celor doi operatori economici întrucât a fost pusă în pericol siguranţa traficului rutier sau pietonal.”

Reprezentanţii companiei Bolt au declarat că “suntem gata să readucem trotinetele electrice în Constanța imediat ce administrația locală va permite acest lucru”.

Se pare că toate aceste restricţii au apărut din cauza acelor utilizatori răi intenţionaţi, cei pentru care cuvântul civilizaţie este la ani lumină depărtare.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Mobil nu mai are niciun iPhone în oferta sa de smartphone-uri la început de 2026 (nu pare a exista mare compatibilitate între DIGI şi produsele Apple)

Conform celui mai recent raport Counterpoint Research, 7 din cele mai bine 10 vândute smartphone-uri în 2025 au fost iPhone-uri, iar la nivel global Apple a fost anul trecut cel mai mare producător de telefoane inteligente după volume, mărul muşcat livrând aproape 250 de milioane de unităţi în întreaga lume.

TOP 10: Oferte eMAG din 31.01.26 (televizor OLED LG cu reducere de 15% și note bune în review-uri, Google Pixel 10 la 2542 lei*, mouse ASUS cu bluetooth și capace interschimbabile etc)

Am făcut o listă cu 10 oferte eMAG, iar printre ele se află de la o mașină de spălat cu funcție de uscător din portofoliul Samsung și până la un multifuncțional inkjet Epson cu alimentare pe sistem CISS.

Am văzut Train Dreams, film cu patru nominalizări la Oscar în 2026 şi cred că a fost cel mai plictisitor film din ultimele câteva luni (îl găsiţi pe Netflix)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria„am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.