România va lipsi de la târgul de tehnologie MWC Barcelona 2024, pentru prima dată din 2011, din raţiuni financiare

/
/
17 feb. 24
/

MWC Barcelona este cel mai mare târg de tehnologie la nivel european şi unul dintre cele mai importante la nivel global. Ediţia de anul acesta se va organiza în perioada 26 – 29 februarie, iar la faţa locului vor fi şi colegii mei Darius şi Emil ce vor aduce cele mai interesante noutăţi tehnologice.

Dacă presa românească va fi reprezentată de mai mulţi bloggeri şi ziarişti tech, nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre companiile tech din ţara noastră. Din păcate, pentru prima oară din 2011 încoace, România va lipsi de la târgul de tehnologie catalan.

În mod normal participarea delegaţiei româniei este susţinută de ARICE (Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior), care funcționează în subordinea Guvernului. Aceasta decontează cheltuielile legate de plata suprafeţei închiriate, construcţia standului și suportă 50% din cheltuielile privind transportul și cazarea pentru un reprezentant al fiecărei companii participante.

România ar fi fost reprezentantă de 19 companii importante, printre care şi Allview sau Lasting Software.

Din păcate, deşi initial a fost confirmată participarea ţării noastre, acest lucru nu mai este posibil din cauza unor sincope financiare la nivelul ARICE (se pare că nici la această oră ARICE nu are aprobat în totalitate bugetul de 1.63 milioane lei fără TVA alocat acestui eveniment).

Daniel Giurea, directorul filialei Timișoara de la ARIES (Asociația Română pentru Industria Electronică și Software), susţine că suplimentar acestor probleme financiare, ARICE a dat dovadă şi de foarte multă neseriozitate. Acesta afirmă că deşi reprezentanţii statului ştiau de acest eveniment de luni bune, abia pe 6 februarie au reuşit să finalizeze contractul, astfel că timpul de amenajare al standului ar fi fost insuficient.

Mai multe detalii pe subiect găsiţi la sursă, însă cam aceasta este pe scurt povestea neparticipării României la MWC Barcelona 2024.

Sursa: economica.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

10 gadgets de la LIDL (3.08 – 9.08.26)

Sunt multe produse interesante în catalogul ce va deveni activ de mâine dimineață în rețeaua LIDL de la nivel național.

TOP 25: Oferte eMAG din 2.08.26 (cel mai bun smartphone premium cu stylus, laptop de gaming cu Intel Core i9-13900H și grafică NVIDIA GeForce RTX 5060, televizor OLED Samsung pe diagonala de 195 cm și cu evaluare 4.86 / 5 din 90 de review-uri etc)

Am structurat mai multe produse ce consider că au preț bun, dar și feedback relevant din partea utilizatorilor ce le-au achiziționat. Paleta este destul de largă și cuprinde la un soundbar cu Dolby Atmos și un televizor OLED Samsung până la un espressor manual cu design retro și un smartwatch HUAWEI cu construcție & funcții…

Netflix a pierdut copia unui film încă nelansat, iar producătorii cer daune de 105 milioane de dolari (în el joacă actori precum Nicolas Cage, Ben Kingsley, Michael Sheen sau Ed Skrein)

Netflix este în centrul unui nou scandal, asta după ce a reuşit să piardă copia unui film încă nelansat. Platforma de streaming video ar fi primit o „copie master necriptată” a lungmetrajului, una necesară în procesul de analiză pentru achiziţionarea drepturilor asupra producţiei.