Platforma de livrare mâncare Bolt Food ajunge şi în Craiova

/
/
20 feb. 24
/

Reprezentanţii Bolt ne informează că platforma de livrare mâncare Bolt Food a ajuns şi în Craiova. Craiova devine al șaselea oraș în care Bolt Food este disponibil, după București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța și Timișoara.

Burger King, Noodle Pack, Craft, The Temple Bar, Proper Pizza & Pasta și Pho Chanh sunt doar câteva dintre restaurantele partenere, iar lista acestora va fi actualizată permanent în următoarele săptămâni și luni. De asemenea, zona de livrare va fi extinsă, în urma feedback-ului primit de la utilizatori și a numărului de comenzi.

În primele săptămâni de la lansare, utilizatorii Bolt Food din Craiova se vor bucura de oferte exclusive, printre care se numără livrarea gratuită pe o rază de 3 km de la locul comenzii sau discount-uri de până la 20% pentru toate produsele din meniu. Aceste oferte speciale vor fi comunicate direct în aplicația Bolt Food și se vor derula pe perioade de timp limitate.

Conform datelor înregistrate până în martie 2023, restaurantele care au ales să se înscrie în platforma Bolt Food și-au crescut business-ul de la an la an cu până la 50%. Cu ajutorul tehnologiei Bolt Food, a accesului la baza existentă de utilizatori și a uneltelor de marketing disponibile în aplicație, restaurantele pot crește în popularitate, în timp ce se concentrează pe calitatea serviciilor și satisfacția clienților.

Pentru a folosi acest serviciu, utilizatorii trebuie să descarce aplicația Bolt Food din App Store, Google Play sau HUAWEI AppGallery, unde pot vedea restaurantele disponibile și meniurile acestora.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

5 gadgets de la Kaufland (21.10 – 27.10.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Flanco dă start evenimentului de shopping Black Friday 2026 (avem promise reduceri de până la 54%)

Am primit recent un comunicat de presă legat de evenimentul Black Friday 2026 organizat de Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România.

CEO-ul Ryanair ne avertizează că în 2027 vom avea o scumpire a biletelor de avion fără precedent

CEO-ul Ryanair, Michael O'Leary, a lansat un avertisment ferm la Bruxelles privind evoluția tarifelor aeriene din Europa. În cadrul conferinței A4E (Airlines for Europe), șeful celei mai mari companii low-cost din Europa a estimat că biletele de avion s-ar putea scumpi cu până la 20% în următoarele 12 luni, pe fondul unor presiuni financiare fără…