Birocraţia europeană goneşte companii, Meyer Burger, cel mai mare producător de panouri solare din Germania, închide o fabrică în această ţară şi investeşte în SUA

/
/
25 feb. 24
/

Uniunea Europeană are o birocraţie excesivă în foarte multe domenii, iar acest lucru a fost recunoscut de multe ori inclusiv de reprezentanţi de la Bruxelles. Deşi există procese în derulare de reducere a nivelului birocratic, acestea evoluează într-un ritm mult prea lent raportat la nevoile companiilor.

Cel mai nou astfel de exemplu este Meyer Burger, cel mai mare producător de panouri solare din Germania. Compania cu sediul în Thun, Elveţia, a anunţat că începând cu luna martie închide activitatea fabricii sale din Freiberg.

Reprezentanţii Meyer Burger susţin că în Uniunea Europeană nu există măsuri de protecţie adecvate producătorilor europeni, iar concurenţa chineză este pur şi simplu sufocantă. Cu un ultim efort de salvare, Meyer Burger a solicitat în luna ianuarie subvenţii din partea guvernului german, însă nici până la această oră nu a primit răspuns din partea acestuia.

Din păcate nici programul Net-Zero Industry Act (NZIA) de la nivelul Uniunii Europene nu poate ajuta compania, acesta fiind abia aprobat, iar până va deveni funcţional va mai curge multă apă pe Dunăre (din raţiuni birocratice).

Sub toate aceste presiuni, Meyer Burger a luat decizia de a investi mai mult în Statele Unite ale Americii, acolo unde există în derulare diferite măsuri de sprijinire a reindustrializării. Compania elveţiană se aşteaptă să primească credite fiscale în valoare de 1.4 miliarde de euro.

“În plus, faptul că ne concentrăm mai puternic pe afacerile noastre din SUA ne face independenți de deciziile politice din Europa”, a declarat directorul general Gunter Erfurt. Grăitor, aş zice !

Sursa: economedia.ro, sursa foto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

eMAG a publicat ghidul pentru Black Friday 2026 (iată cum trebuie să te pregăteşti pentru 6 noiembrie)

eMAG a lansat oficial ghidul de pregătire pentru Black Friday 2026, cel mai mare eveniment de cumpărături din an, cel care va avea loc vineri, 6 noiembrie.

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…

Electronic Arts închide unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume

Industria jocurilor video marchează un moment plin de nostalgie. Electronic Arts a luat decizia de a închide oficial studioul BioWare, concediind ultimii 50 de angajați ai acestuia și adăugându-i la un val mai larg de restructurări ce afectează aproximativ 350 de persoane din cadrul diverselor sale divizii. Mișcarea vine la scurt timp după ce gigantul…