Am terminat aseară primul sezon din Avatar: The Last Airbender, un nou serial Netflix bazat pe animaţia cu acelaşi nume a celor de la Nickelodeon.
Aşa cum ne spune povestea, într-o lume cu inspiraţie asiatică unii oamenii pot controla unul dintre cele patru elemente esenţiale: apa, pământul, aerul sau focul. Aceştia trăiesc în armonie în cele patru naţiuni, iar echilibrul este păstrat cu ajutorul Avatarului, singurul om capabil să controleze toate cele patru elemente. Avatarul are de asemenea şi puterea de a păstra echilibrul nu doar în lumea oamenilor, ci şi pe cel dintre lumea fizică şi cea spirituală.
Când Avatarul moare (aşa cum am spus, deşi are puteri nebănuite, este un om la rândul său), un altul se naşte. Doar că după moartea ultimului Avatar, naţiunea focului doreşte să pună stăpânire pe celelalte trei şi porneşte un război cu acestea. Nefiind pregătite pentru un astfel de scenariu, celelalte trei naţiuni trebuie să reziste în faţa naţiunii focului până când noul Avatar creşte şi învaţă să controleze cele patru elemente. Între timp noul Avatar, un copil de 12 ani numit Aang, născut în naţiunea aerului, nu doar că trebuie să ajungă acel punct de echilibru de care menţionam mai sus, dar trebuie să supravieţuiască şi tuturor celor care doresc să îl omoare (puşti fiind, e mai uşor de eliminat acum).
Şi de aici se dezvoltă întreaga naraţiune. Primul sezon Avatar: The Last Airbender are 8 episoade şi a costat undeva la 120 de milioane de dolari (aproximativ 15 milioane de dolari / episod). Netflix şi-a dorit să adapteze animaţia celor de la Nickelodeon într-o manieră mai adultă, însă din păcate au cam eşuat.
Avatar: The Last Airbender este o struţo-cămilă dacă mă întrebaţi pe mine, un serial cu foarte multe evenimente puerile, dar şi cu câteva demne de arte marţiale, arta războiului, politică etc. Deşi regizorul a încercat să îl maturizeze prematur pe Aang, acesta este mai mereu un copil simpatic şi cam atât. Şi nu este nimic rău, pe asta s-a bazat animaţia iniţială, doar că oricât ar fi încercat cei de la Netflix, nu ai cum tu ca urmăritor să îl iei în serios pe Aang, este doar un copil (am apreciat că Aang nu este pus aproape niciodată să se lupte corp la corp cu luptători adulţi, ar fi fost totuşi prea exagerat).
La capitolul efecte speciale pot spune că Avatar: The Last Airbender stă bine, deşi sunt scene de fail total (spoiler: într-o secvenţă de pe un vas, în timp ce personajele discută, pe fundal apa se vede ca un zid gri de beton, deloc natural). Dar în rest este ceea ce trebuie, cele patru naţiuni sunt fain realizate, se vede că au fost atenţi la detalii (când ai bani, faci ce este necesar la un nivel calitativ ridicat).
Jocul actoricesc este ceea ce trebuie, din punctul meu de vedere cel mai bine evidenţiat este chiar răul răilor, Lordul Ozai (şefu’ la foc). Jucat de Daniel Dae Kim, acesta se prezintă ca un dur, ca un lider autoritar, unul care oferă tot timpul senzaţia că are lucrurile sub control (şi le are mai tot timpul, chiar şi la finalul seriei).
Avatar: The Last Airbender încearcă a fi ce nu poate fi, adică un film de adulţi într-o lume a copiilor. Din acest motiv cele 8 episoade sunt de foarte multe ori puerile, nu neapărat simpatice, pe alocuri chiar deranjante pentru anumite categorii de adulţi. Recomand să urmăriţi acest serial pe modul relaxare, nu luaţi mai nimic în serios şi încercaţi să scoateţi la suprafaţă copilul din voi. Veţi avea o stare bună !
🟡NOTA: 6.5 din 10.🟡
httpvh://youtu.be/ByAn8DF8Ykk
Am creat pe site tag-ul „am văzut”, unul în care puteţi găsi toate articolele mele tip opinie despre filme.
