Volvo Trucks a primit una dintre cele mai mari comenzi din istorie, 1500 de camioane de distanţă lungă, toate cu motoarele diesel

/
/
21 iul. 24
/

Volvo Trucks este unul dintre producătorii cu cele mai avansate tehnologii când vine vorba de camioane electrice, însă chiar şi aşa utilizarea acestora pe distanţe lungi este încă deficitară. Modelul Volvo FH Aero Electric promite în prezent o autonomie de până la 300 de kilometri, suficientă doar pentru transporturi locale / regionale.

În tot acest context, marile companii apelează în continuare tot la camioanele diesel. Compania suedeză a anunţat săptămâna aceasta că a primit recent una dintre cele mai mari comenzi din istoria sa. Italienii de la Lannutti Group au comandat 1500 de camioane de distanţă lungă, toate cu motoare diesel.

Interesant este că aceste camioane vor genera cu până la 90% mai puţine emisii de CO2, asta şi pentru că Volvo Trucks a venit cu o serie de soluţii interesante. Toate cele 1500 de camioane sunt din gama facelift Volvo FH Aero, iar acestea vor fi adaptate să funcţioneze cu HVO (ulei vegetal hidrotratat). Acesta este realizat din deşeuri alimentare şi menajere, deci este un combustibil bio, iar procesul de fabricare este realizat cu captare de CO2 (acesta va fi ulterior emis înapoi în atmosferă în timpul funcţionării camioanelor).

Pentru a susţine atingerea emisiilor de CO2 reduse, Volvo Trucks a schimbat forma aerodinamică a cabinei, a scos oglinzile exterioare şi le-a înlocuit cu camere, a schimbat cutia de viteze automată cu una mult mai eficientă etc.

Toate aceste soluţii gândite de Volvo Trucks vor ajuta compania italiană să fie mult mai prietenoasă cu mediul.

Surse: volvotrucks.com, piataauto.md
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Grupul Volkswagen trece printr-o adevărată criză existenţială, cei mai importanţi directori considerând că în prezent se poate pune inclusiv problema de supravieţuire a companiei

Grupul Volkswagen, cândva mândria Germaniei şi chiar a Europei, trece printr-un mare impas, situaţia actuală fiind nu gravă, ci extrem de gravă.

Este sau nu bateria cu stare solidă un miraj? Şeful CATL susţine că tehnologia are mai multe dezavantaje, decât avantaje, iar viitorul său este incert

Cunosc persoane care mi-au transmis de multe ori că o maşină electrică va fi demnă de luat în calcul, atunci când vor apărea bateriile cu stare solidă, unele care promit o schimbare radicală de perspectivă la nivel de autonomie şi viteză de încărcare.

Comisia Europeană continuă asaltul asupra producătorilor auto chinezi şi pregăteşte introducerea de taxe vamale mari pentru maşinile plug-in hybrid (PHEV)

După cum probabil ştiţi deja, maşinile electrice fabricate în China sunt suprataxate în acest moment în Uniunea Europeană. Începând cu 31 octombrie 2024, producătorii auto din China trebuie să plătească următoarele taxe vamale: