Chinezii au testat cu succes primul tren maglev ce atinge o viteză de 1000 km / oră

/
/
11 aug. 24
/

La prima vedere titlul sună foarte simplu, însă povestea din spate este una mai complicată, mai ales că trenul maglev nu a fost niciodată adoptat la scară largă.

În prezent există trenuri maglev active doar în China, Japonia şi Coreea de Sud, deşi proiecte au existat şi în alte ţări (Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii etc.).

Trenurile maglev sunt cele care funcţionează cu levitaţie magnetică, adică ele folosesc uriaşe câmpuri magnetice pentru a se deplasa. Deşi această tehnologie permite atingerea de viteze uriaşe (în prezent există tehnologii ce permit atingerea a până la 600 de km / oră), ea are la rândul său câteva minusuri importante (infrastructura feroviară compatibilă trebuie realizată de la zero, deci există costuri uriaşe în spate, iar procesul prin care se obţine efectul de superconductivitate este puternic consumator de energie).

Inginerii chinezi au reuşit să dezvolte o nouă tehnologie pentru obţinerea acestui efect de superconductivitate, una ce permite viteze mai mari, la costuri mai mici. Vorbim sigur de o fază incipientă a acesteia, una care a fost testată totuşi într-un soi de tunel din care s-a extras foarte mult aer (s-a ajuns într-un mediu de semi vacuum). Trenul maglev a reuşit să atingă în aceste condiţii speciale o viteză de 1000 km / oră, un record absolut în domeniu.

Sigur că mai este mult până departe şi nu se ştie încă dacă această tehnologie va putea fi folosită vreodată pe un tren comercial.

Surse: globaltimes.cn, piataauto.md
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Netflix a pierdut copia unui film încă nelansat, iar producătorii cer daune de 105 milioane de dolari (în el joacă actori precum Nicolas Cage, Ben Kingsley, Michael Sheen sau Ed Skrein)

Netflix este în centrul unui nou scandal, asta după ce a reuşit să piardă copia unui film încă nelansat. Platforma de streaming video ar fi primit o „copie master necriptată” a lungmetrajului, una necesară în procesul de analiză pentru achiziţionarea drepturilor asupra producţiei.

România trece printr-o criză energetică aproape perfectă (la electricitate avem alertă energetică, iar benzina şi motorina au ajuns la maxime aproape istorice)

România trece în această perioadă printr-o criză energetică destul de gravă, iar zilele / săptămânile următoare se anunţă din cele mai grele.

Kaufland testează în România un sistem de vânzare nou ce promovează produsele aflate în trend pe TikTok

În februarie anul acesta vă scriam că youtuber-ul iSilent a încheiat un parteneriat cu Kaufland România şi a lansat un nou brand de sucuri denumit GOO GOO. Tot atunci vă spuneam că fiul meu de 9 ani m-a alergat prin toate magazinele, în speranţa că va gasi un banal suc de portocale sau de mere…