Aplicaţia de navigare Waze introduce buton nou ce permite raportarea proaspăt lansatului sistem e-SIGUR (cel cu radare mobile pe trepied)

Software
/
/
25 apr. 25
/

Sistemul e-SIGUR funcţionează la capacitate maximă de pe la mijlocul lunii martie, vorbim de sute de radare mobile în toată ţara (am înţeles că ar fi undeva la 700 de unităţi împrăştiate pe drumurile naţionale). Acest nou sistem este compus dintr-un trepied şi dintr-un pistol radar de înaltă precizie ce poate înregistra în timp real cele mai uzuale abateri ale participanţilor la trafic.

Tot în luna martie, dar mai la final, am aflat şi că Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va monta 400 de radare fixe până în 2026.

Practic, din 2026 vom fi monitorizaţi cu peste 1400 de radare astfel: 700 de radare pe trepied (sistemul e-SIGUR), 400 de radare fixe şi peste 300 de radare mobile deţinute de Poliţia Română.

Doar că, între timp, Waze a venit cu butoane noi, unele care permit raportarea inclusiv a radarelor mobile. Pachetul este format acum din:

  • raportare poliţie;
  • raportare radar mobil;
  • raportare poliţist ascuns;
  • raportare poliţist pe celălalt sens.

Râdem, glumim, Waze ajută fără doar şi poate, însă siguranţa în trafic este foarte importantă, aşa că circulaţi cu atenţie, în limite legale. În România se întâmplă mult prea multe accidente cu pierderi de vieţi omeneşti, suntem lideri europeni la acest capitol. Din păcate.

Sursa: go4it.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.

Cum ne afectează deja scumpirile componentelor hardware la smartphone-uri existente în piaţă (cazul Poco X8 Pro Max, device cu baterie de 8500 mAh)?

Dacă sunteţi pasionaţi de zona aceasta tech, este imposibil să nu ştiţi deja de criza semiconductorilor din industrie, una generată direct de explozia investiţiilor în inteligenţa artificială.

Lista de telefoane mobile și tablete HONOR ce va primi update la MagicOS 11 bazat pe Android 17 – calendarul de update oferit oficial

HONOR a oferit calendarul de update la MagicOS 11 ce a fost dezvoltat pe Android 17, iar lista de telefoane mobile și tablete o descoperiți în rândurile următoare.