Este sau nu legală taxa de 2.09 euro cerută de Vodafone pentru a intra cu prioritate în discuţie cu un operator uman atunci când suni în call center?

Retelistica
/
/
13 oct. 25
/

Într-un articol scris săptămâna trecută vă spuneam că Vodafone solicită un comision de 2.09 euro pentru a fi preluat cu prioritate de către un operator uman atunci când suni în call center.

Informaţia nu este deloc nouă, operatorul roşu practică de ceva timp acest cost suplimentar, doar că până acum nu a fost mediatizat (ba chiar anul acesta a fost mărit cu 0.8 euro).

Cei de la Observatorul Prahovean au vrut să afle cât de legal este acest comision şi le-au scris celor de la ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii).

Răspunsul autorităţii a venit destul de repede şi este unul destul previzibil. Se pare că DA, un operator telecom poate impune un astfel de cost suplimentar, atât timp cât este opţional şi este transmisă o informare clară legată de costul serviciului oferit (ceea ce Vodafone respectă).

Operatorii telecom trebuie să ofere şi o variantă gratuită, iar dacă aceasta există, legislaţia în vigoare este respectată (nu se specifică nicăieri cât de mult poate dura utilizarea acestei opţiuni, astfel că nu contează dacă stai 1 minut sau o oră cu un asistent AI în telefon).

Din punctul meu de vedere situaţia este clară şi mă gândesc că Vodafone nu ar fi implementat aşa ceva, dacă legislaţia nu ar fi permis. Până la noi directive, fie îi suporţi pe Andreea şi TOBi până ajungi la o persoană vie 🤪, fie plăteşti pentru a fi preluat cu prioritate de un om (sperăm) empatic.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Pro TV a primit o amendă de 4,1 milioane de euro din partea Consiliului Concurenţei într-o dispută ce implică RCS & RDS (Digi) şi ceilalţi operatori de cablu şi satelit

Luna iulie se încheie într-un mod nu tocmai plăcut pentru Pro TV, compania din spatele postului de televiziune (Pro TV SRL) primind o amendă în valoare de 20,7 milioane lei (4,1 milioane de euro) din partea Consiliului Concurenţei.

Vodafone îşi îmbunătăţeşte grila de programe tv şi introduce două noi posturi de televiziune

Vodafone şi-a îmbunătăţit recent grila de programe tv, introducând două noi posturi de televiziune cu acoperire naţională, ambele în format HD.

Cum a reuşit Digi Mobil să revoluţioneze piaţa telecom din România? (cele 3 strategii câştigătoare)

România are una dintre cele mai accesibile pieţe telecom din lume, însă acest lucru nu ar fi fost posibil niciodată fără apariţia operatorului român Digi Mobil. Am spus acest lucru cu multe alte ocazii, însă niciodată nu am detaliat subiectul.